Conform Legii Prevenirii firmele care nu se vor fi dotat cu case de marcat fiscale vor fi păsuite la prima abatere constată de agenții ANAF, a decis ieri Guvernul
Miercuri Executivul a decis ca prevederile Legii Prevenirii să fie aplicabile și în cazul schimbării caselor de marcat ale agenților economici. Procesul ar fi trebuit să fie finalizat de către firmele in două etape. Potrivit OUG 44/2018 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale a fost acordat un termen de grație de 3 luni, în care nu se aplică sancțiunile prevăzute de lege pentru nedotara operatorilor economici cu aparate de marcat cu jurnal electronic. Termenele de grație (până la care nu se aplică sancțiunile pentru nedotarea cu noile aparate de marcat) stabilite prin OUG nr.44/2018 sunt 1 septembrie 2018 (contribuabili mari și mijlocii), respectiv 1 noiembrie 2018 (contribuabili mici).
Se estimează că operatorii economici mari şi mijlocii utilizează cca. 100.000 de aparate de marcat, iar până la această dată au fost instalate numai 28.986 de aparate de marcat pentru toate categoriile de contribuabili, inclusiv cei mici, a rămas mai puțin de o lună până la expirarea termenului de grație acordat operatorilor economici mari și mijlocii prin OUG nr. 44/2018, eliberarea numărului de ordine necesar fiscalizării, precum și fiscalizarea propriu-zisă a aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic sunt procese consumatoare de timp, se constată faptul că există premise ca cel puțin pentru anumite categorii de operatorii economici, dotarea cu aparate de marcat să nu fie finalizată până la 1 septembrie 2018, se arată în nota de informare care a stat la baza adoptării ieri a hotărârii de Guvern necesară pentru a da o bază legală nealicării legii de la prima contravenție constatată, știut fiind elanul ”demolator” al agenților fisculului.
Comments are closed.