OMV Petrom va continua de una singură explorările onshore la mare adâncime în patru perimetre după ce compania spaniolă Repsol s-a retras din asociere. Repsol informase încă din trimestrul al doilea că dorește să se retragă din aceste concesiuni, iar acordul prevedea aprobarea autorității de reglementare, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, condiție îndeplinită recent.

După aprobarea ANRM, OMV Petrom redevine unic titular și operator al perimetrelor de explorare V Băicoi, VII Târgoviște, XII Pitești și XIII Târgu Jiu.

OMV Petrom a anunțat că va continua proiectele în derulare și va prelua angajamentele din cadrul acordurilor de concesiune. În prezent, o a treia sonda de explorare este in foraj, la o adâncime de sub 5.000m, după ce alte două sonde complexe de mare adâncime și cu presiune ridicată au fost forate în cadrul asocierii cu Repsol. Investițiile realizate până acum în cele patru perimetre se ridică la peste 200 de milioane de dolari și includ achiziția de date 2D și 3D, precum și forajele amintite.

Compania spaniolă Repsol a intrat în asocierea cu OMV Petrom în 2013, în urma unor acorduri de farm-out (de transfer al drepturilor derivate din acordurile de concesiune petrolieră, n.r.), cu o participație de 49%.

Parteneriatul cu Repsol era cel de-al treilea încheiat de OMV Petrom pentru explorare și producție, după acordurile semnate cu ExxonMobil, în 2008, şi cu Hunt Oil, în 2010.

Producătorul de ţiţei, gaze naturale şi electricitate Petrom este deţinut în proporţie de 51% de grupul austriac OMV, restul titlurilor fiind controlate de Ministerul Economiei (20,6%), Fondul Proprietatea şi alţi acţionari. Titlurile companiei sunt listate la BVB.

Articolul precedentBVB, a doua piață bursieră cea mai mare creștere a principalului indice din UE, dar fără IPO-uri
Articolul următorElveția va deschide piața muncii pentru români, din 2019

Comments are closed.