Sute de proprietari de imobile sau terenuri situate în municipiul Braşov riscă să plătească impozite majorate din cauză că nu au renovat faţadele clădirilor sau nu îngrijesc terenurile, deşi au avut posibilitatea de a accesa un program al Primăriei care asigură plata parţială pentru astfel de renovări. Procentul cu care se majorează impozitul va fi stabilit, pentru fiecare imobil, în funcţie de starea de degradare a acestuia, într-o şedinţă a Consiliului Local Braşov care va avea loc săptămâna aceasta.

”În şedinţa de joi, 21 decembrie, Consiliul Local va dezbate 385 de proiecte de hotărâre care vizează supraimpozitarea clădirilor şi terenurilor pe care proprietarii nu le îngrijesc şi nici nu au dat curs somaţiilor municipalităţii de a efectua lucrările necesare. Astfel, în funcţie de starea de degradare a acestor imobile, proprietarii vor plăti impozite majorate între 50% şi 500%, începând cu 1 ianuarie 2024. Propunerea de creştere a impozitului vine în contextul în care proprietarii din Braşov au posibilitatea să efectueze reparaţiile necesare ale clădirilor pe care le deţin printr-o procedură simplificată, iar o parte dintre cheltuieli pot fi suportate de la bugetul local, prin programul de finanţare al Primăriei Braşov, derulat prin intermediul Fundaţiei Monumentelor Istorice”, anunţă, marţi, Primăria municipiului Braşov.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a declarat pentru News.ro că pentru fiecare imobil se va adopta o hotărâre a Consiliului Local privind supraimpozitarea. Unele imobile sunt locuite şi au mai mulţi proprietari, însă există şi cazuri de clădiri care nu sunt locuite şi sunt lăsate special în stare de degradare, pentru ca proprietarii să poată obţine documente pentru a le demola. 
 
Impozitele majorate cu cote între 50% şi 500% vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2024. 
 
Imobilele pentru care se propune stabilirea unui impozit majorat sunt situate în toate cartierele oraşului, de la centrul vechi, Şchei, Blumăna şi Braşovul Vechi, la Craiter, Florilor, Tractorul, Stupini, Bartolomeu sau zona gării. 
 
Conform oficialilor municipalităţii, este pentru prima dată când administraţia locală reuşeşte să facă o analiză care să vizeze atât de multe cartiere şi să propună un număr atât de mare de imobile, inclusiv terenuri, pentru a fi supraimpozitate. 
 
Conform Regulamentului aprobat şi modificat de Consiliul Local, prin clădiri neîngrijite, pentru care se aplică majorarea de impozite, se înţelege: clădiri aflate în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubre, faţade nereparate/ necurăţate/ netencuite/ nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură.

Articolul precedentA crescut pensia în România, dar și numărul de pensionari – Date îngrijorătoare publicate de INS
Articolul următorPlafonarea prețurilor de bază, praf în ochi. România a avut în noiembrie printre cele mai mari scumpiri din UE