Ministrul Muncii a anunțat că noua lege a pensiilor este sustenabilă și nu se pune problema ca la elaborarea bugetului pentru anul viitor să nu se aloce sumele necesare.

„Este echilibrată și făcută de așa natură încât pensiile românilor să crească. Avem 2 etape, in prima se majorează cu 13,8%, cea de-a doua din septembrie, când va fi recalcularea. Sursa de finanțare va fi aceeași ca până acum, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat, avem exact prevăzută sursa bugetară, impactul bugetar este 0,6%, este un impact sustenabil. Bugetul de stat pe 2024 urmează să fie elaborat, noi am votat o lege bună pentru români, care să le dea ceea ce merită.

Noua Lege a pensiilor a fost adoptată în Parlament – Decizie crucială pentru toți românii – Câți bani primesc peste 4,7 milioane de pensionari

Ministerul Muncii a venit cu o fișă, în care am prezentat inclusiv impactul, deci legea este sustenabilă. Este evident că trebuie să ne îmbunătățim colectare și să reducem evaziunea. Sunt sigură că se vor găsi soluții pentru ca românii să beneficieze de pensii mai bune,” a declarat Simona Bucura-Oprescu. 

Articolul precedentPrețul gazelor naturale a EXPLODAT, din cauza frigului din Europa și a situației din Orientul Mijlociu
Articolul următorMugur Isărescu vrea să aducă tezaurul de la ruși în țară. Ce demersuri face BNR după un secol de negocieri surde cu Rusia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau