Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Attila Cseke, a semnat trei contracte de finanţare, în valoare totală de peste 2 milioane de euro, în cadrul programelor de cooperare România – Ucraina şi România – Republica Moldova, pentru modernizarea sistemului medical de urgenţă, achiziţionarea unor echipamente pentru intervenţii în situaţii de urgenţă şi eficientizarea pieţei muncii.

Potrivit unui comunicat al MDLPA, proiectul „Îngrijirea de urgenţă a copiilor din regiunea transfrontalieră România – Ucraina”, în valoare totală de 1.321.412 euro, are ca beneficiar lider Spitalul Clinic pentru Copii din Cernăuţi şi ca partener Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Proiectul prevede, în principal, renovarea şi dotarea Departamentului de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic pentru Copii din Cernăuţi, achiziţionarea unei ambulanţe complet echipate pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, instruirea personalului medical al celor două spitale în furnizarea de îngrijiri de urgenţă, intervenţii chirurgicale şi îngrijiri medicale conexe copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, cu accent special pe copiii cu vârsta de până la un an. De asemenea, se are în vedere implementarea unui sistem de telemedicină transfrontalieră între cele două unităţi sanitare pentru creşterea calităţii serviciilor medicale.

Un al doilea proiect, intitulat „Lanţ valoric integrat pentru îmbunătăţirea pieţei muncii” şi care are o valoare totală de 355.470 euro, are ca beneficiar lider Consiliul Raional Ialoveni din Republica Moldova şi ca parteneri Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” şi Fundaţia EDINFO din Iaşi.

Obiectivele urmărite sunt cooperarea regională şi transfrontalieră pentru adaptarea curriculei şcolare urmate de elevi şi studenţi, în scopul pregătirii acestora pentru realităţile existente pe piaţa muncii, menţionează MDLPA.

„Implementarea proiectului va influenţa cariera a cel puţin 250 de elevi şi 100 de studenţi de ambele părţi ale graniţei, cu ajutorul şi implicarea a cel puţin 80 de părinţi şi 30 de cadre didactice. Vor fi organizate traininguri şi workshopuri în cele două state partenere, pentru o mai bună cunoaştere a activităţilor agenţilor economici din zonă şi a necesităţilor acestora legate de piaţa muncii”, se explică în comunicat.

Cel de-al treilea contract, semnat tot în cadrul programului de cooperare România – Republica Moldova şi intitulat „Îmbunătăţirea calităţii şi capacităţii acţiunilor comune de urgenţă în zona transfrontalieră”, are o valoare totală de 325.000 euro. Beneficiar lider este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, iar partener – Consiliul Raional Ungheni din Republica Moldova.

În cadrul proiectului, vor fi realizate investiţii în echipamente de specialitate pentru intervenţii în situaţii de urgenţă pentru dotarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă Ungheni, acţiuni comune pentru prevenirea inundaţiilor, împădurirea/reîmpădurirea malurilor râurilor Prut şi Siret, pentru combaterea efectelor inundaţiilor, precum şi campanii de conştientizare şi încurajare a voluntariatului în vederea implicării în activităţi de prevenţie.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentEXCLUSIV Violeta Alexandru: Sporurile creează un sistem de venituri paralel cu sistemul de salarizare
Articolul următorGuvernul finanțează mai multe investiții în 2021: Transporturi, cele mai mari investiții în acest an – Primele date din bugetul pe 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau