Ministerul Finanţelor lansează, luni, noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,50% pe an şi 5% pe an în funcţie de scadenţă.
Valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50%, pentru cele cu scadenţa de doi ani dobânda urcă la 4%, pentru cele pe 3 ani – 4,5% iar pentru titlurile pe 5 ani – 5%.
Subscrierile se pot face până pe 28 iunie, prin subunităţilor Poştei Română şi prin Trezorerie.
În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme iar în mediul rural cu două zile mai devreme.
Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.