În anul 2020,  numărul mediu de pensionari a fost de 5,128 milioane de persoane, în scădere cu 29 000 persoane faţă de anul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,675 milioane de  persoane, în creṣtere cu 3 000 persoane faţă de anul precedent;
Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii) a fost de 1500 lei, în creṣtere cu 16,1% faṭă de anul precedent;
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1450 lei, iar raportul dintre pensia medie
nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,0% (comparativ cu 48,4% în anul precedent).

De remarcat este și faptul că, după anul 2012, în fiecare an, pensia nominală a crescut mult mai mult decât au crescut prețurile, având o creștere reală de pensii în 2012 de peste 12%, a doua ca mărime după cea din 2017, de peste 14%:

An Indicele pensiei nominale Indicele preturilor de consum al populatiei indicele pensiei reale
2010 103.5 106.10 97.5
2011 100.8 105.80 95.3
2012 103.4 103.30 100.1
2013 104.0 104.00 100.0
2014 104.1 101.10 103.0
2015 104.4 99.41 105.0
2016 105.8 98.45 107.5
2017 115.8 101.34 114.3
2018 109.9 104.63 105.0
2019 109.6 103.83 105.6
2020 115.2 102.63 112.2

https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/pensii_2020r.pdf

https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/pensii_2020r.pdf

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari.
Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 91,18% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (78,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale.

Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii – anticipată şi anticipată parţial – au reprezentat 2,1%.
Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor  a fost de 9 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari  la 10 salariaţi în judeṭul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu  ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în Botoṣani.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 773 de lei (1152 lei în judeţul Botoṣani, 1160 lei  în Giurgiu, 1178 lei în Vrancea, faţă de 1925 lei în judeṭul Hunedoara, 1831 lei în Municipiul Bucureşti, ṣi 1720 lei în judeṭul Braṣov).
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială) în anul 2020 a fost de 968,4 mii persoane, din care:
– 800,8 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 17,1% din totalul pensionarilor din această categorie;
– 152,7 mii persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori,
reprezentând 57,5% din totalul acestora;
– 14,9 mii persoane din sistemul militar, reprezentând 2,1% din totalul acestei categorii.

Dacă ne referim strict la evoluțiile față de anul precedent (2019), acestea sunt sintetizate în tabelul următor:

Tabel. Numărul mediu al pensionarilor şi pensia  medie lunară
Numărul mediu Pensia medie
– mii persoane – – lei lunar –
2019 2020 2019 2020
TOTAL 5157 5218 1292 1500
din care, după nivelul de pensionare:
Asigurări sociale 5155 5127 1293 1500
din care, de asigurări sociale de stat 4672 4675 1247 1450
din care, asigurări sociale  după categorii de pensii:
A) Limită de vârstă 3992 4021 1453 1680
B) Pensie anticipată 19 16 1511 1814
C) Pensie anticipată parţial 92 91 1179 1440
D) Invaliditate 514 475 671 732
E) Urmaş 538 524 710 817

 

Și dacă vă întrebați cine plătește cele 5,127 milioane de pensii, iată și răspunsul: cei 6,5 milioane de persoane care lucrează (inclusiv „la negru) care au, la vedere, doar 5,5 milioane de contracte de muncă, plus cei 2 milioane de patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membrii societăţilor agricole sau ai cooperativelor neagricole.

Ei bine, de fapt, aici este și drama României: au plecat peste 4 milioane de oameni, motiv pentru care forța de muncă a scăzut cu o treime, de la aproape 13 milioane de oameni la doar 8,97 milioane de oameni. Dintre aceștia 470 000 de oameni se află în șomaj și 8,5 milioane de persoane sunt active pe piața muncii. Dar doar 5,5 milioane de contracte de muncă:

https://insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_tr4r_20_0.pdf

În trimestrul IV 2020, rata de ocupare1 a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,9%, cu 0,9 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul IV al anului 2020 de 65,8%, în scădere faţă de trimestrul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (75,0% faţă de 56,3% la femei) şi la persoanele din mediul urban (67,7% faţă de 63,5% în mediul rural).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 25,2%.

Rata şomajului în trimestrul IV 2020 a fost de 5,2%, valoare egală cu cea înregistrată în trimestrul  anterior. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,2 puncte procentuale (5,3% la bărbaţi faţă de 5,1% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 1,9 puncte procentuale (6,3% în mediul rural, faţă de 4,4% în mediul urban).
Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (17,1%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Articolul precedentEuro a atins un nou maxim istoric și a depășit, pentru prima oară, pragul de 4,9 lei
Articolul următorMetrorex, prima rundă de negocieri cu sindicaliștii. Anunț despre DISPONIBILIZĂRI