Lira turcească s-a depreciat pentru a patra zi până la un minim record istoric, iar efectul s-a extins la alte valute emergente, după ce președintele Erdogan a arătat că nu este dispus să negocieze o înțelegere cu SUA.
Lira a pierdut 11% din valoare în fața dolarului luni dimineață pe piețele asiatice, înainte ca Agenția de Reglementare și Supraveghere Bancară să anunțe că va limita tranzacțiile swap pentru a apăra moneda turcească.
„Fricțiunile dintre Turcia și SUA pun presiune pe cursul lirei și este puțin probabil ca situația să se îmbunătățească prea curând”, a declarat pentru Takashi Kudo, șeful departamentului de analiză a piețelor de la Fujitomi Co. din Tokio. „În ceea ce privește instituțiile financiare europene, sunt probleme legate de expunerea lor pe Turcia. În ansamblu, monedele de pe piețele emergente se află sub presiune din cauza temerilor investitorilor”. În această categorie intră și leul care ar putea să piardă din valoare în raport cu principalele valute.
Moneda turcească este victima unei crize profunde, provocate de planurile prezidențiale de creștere economică și agravarea disensiunilor cu SUA care cer eliberarea unui prelat american deținut de autoritățile turce. Scăderea lirei a declanșat cutremurul pe piețele globale, cele mai afectate fiind valutele economiilor emergente, care au coborât la minimele ultimului an.
Pentru a stopa declinul lirei Banca centrală a Turciei a declarat că va oferi tuturor băncilor lichiditățile de care au nevoie, precizând că va lua „toate măsurile necesare” pentru a asigura stabilitatea financiară a țării. Banca centrală a Turciei a pus la dispoziția băncilor ( printr-o operațiune de reducere a nivelului rezervelor minime obligatorii) aproximativ 10 miliarde de lire sterline, 6 miliarde de euro și echivalentul a 3 miliarde de dolari în aur.
Lira turcească a scăzut până la minimul record istoric, de 7,2362 unități pentru un dolar, pentru ca după intervenția băncii centrale și a anunțului făcut de organismul de reglementare să-și revină la 6,6565 la ora 9:06 în Istanbul. Randul sud-african a scăzut și el la minimul ultimelor doi ani, la fel ca peso-ul mexican și rupia indoneziană.
Vânzările reprezintă, de asemenea, un vot de neîncredere în noul sistem de guvernare care-i acordă președintelui Recep Tayyip Erdogan puteri discreționare, paralizând practic birocrația de la Ankara.
În discursul său de duminică, Erdogan a fost în continuare sfidător, promițând că nu va accepta noi majorări ale dobânzii, iar țara se află în ”război economic”. De asemenea, el a exclus un acord cu Fondul Monetar Internațional.
„Declinul lirei are mai multe cauze, nu numai de deficitul mare de cont curent și rezervele valutare insuficiente ci și mediul politic periculos care exacerbează vulnerabilitatea monedei”, a declarat Kerry Craig, strategist al pieței globale la JP Morgan Asset Management.
„Euro este în special cel mai vulnerabil la deprecierea lirei dată fiind expunerea față de economia turcă, și mă aștept la noi scăderi în fața dolarului și yenului japonez” a declarat Nick Twidale, șef operațiuni la Rakuten Securities Australia Pty.
Investitorii sunt îngrijorați cu privire la o eventuală contagiune în zona euro dinspre Turcia. În particular, Banca Centrală Europeană (BCE) și-ar fi exprimat temerile legate de expunerea băncilor UniCredit (Italia), BBVA (Spania) și BNP Paribas (Franța), au declarat, vineri, surse familiare cu situația pentru Financial Times.
Anii de creștere economică indiferent de costuri au lăsat companiile turcești înglodate în datorii de miliarde de dolari, o inflație în creștere și unul dintre cele mari deficit de cont curent din lume.
„Nu există încă nimic care să sugereze că guvernul sau banca centrală turcă sunt gata să anunțe măsuri de politică fiscală sau monetară capabile să readucă rapid încrederea în Turcia”, a declarat Ray Attrill, șef al strategiei Forex la National Australia Bank Ltd. în Sydney.
Banca centrală, care a urcat dobânda cheie la 17,75%, s-a abținut inexplicabil să mai mărească dobânda la ședința de politică monetară de luna trecută în ciuda declinului evident al lirei.
În timp ce investitorii pledează pentru o acțiune hotărâtă a băncii centrale pentru a susține lira, oficialii turci se tem că și o creștere uriașă a costurilor îndatorării ar putea fi rapid anulată de o nouă rundă de sancțiuni din partea SUA, spun analiștii cunoscători ai politicii economice a țării.
Comments are closed.