„Se suspendă pentru o perioadă de doi ani orice operaţiuni privind înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la societăţile la care statul are calitatea de acţionar, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Dispoziţiile nu se aplică operaţiunilor post-privatizare şi operaţiunilor specifice privatizării, în cazul în care transferul dreptului de proprietate asupra participaţiilor deţinute de stat s-a realizat”, prevede legea privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.
Potrivit legii, statul român poate deține participaţii la societăţi din următoarele domenii:
a) producţia şi comercializarea de medicamente, dispozitive medicale, seruri şi vaccinuri, servicii medicale şi paramedicale;
b) industria constructoare de maşini, metalurgică, alimentară, agricultură, silvicultură, exploatarea forestieră;
c) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie electrică şi energie termică;
d) explorarea, exploatarea, extracţia, producţia şi prelucrarea resurselor minerale;
e) transportul, construcţia şi administrarea de infrastructură rutieră, feroviară, navală şi aeriană;
f) captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile şi a apei pentru irigaţii;
g) poştă, comunicaţii şi tehnologia informaţiei.
Legea a fost contestată la CCR de către PNL, dar sesizarea nu a avut câștig de cauză. Liberalii au reproșat faptul că, în actualul context de criză, statului îi sunt blocate posibilități de a aduce mai mulți bani la buget.