Fix acum 20 de ani, în primăvara anului 2003, lumea se tăvălea pe jos de râs la aparițiile televizate ale ministrului irakian al informațiilor publice, Mohammed Saeed al-Sahhaf. Acesta a fost supranumit de către toată lumea Ali comicul pentru hazul involuntar pe care îl provoca anunțând marile victorii militare ale regimului Saddam Hussein împotriva trupelor americane, chiar în momentul în care tancurile americane pătrundeau în Bagdad fix în spatele camerelor de luat vederi strânse în jurul ministrului irakian.
Același sentiment, de umor gros și involuntar ne încearcă astăzi ascultând discursurile sforăitoare ale președintelui Comisiei Europene, această adevărată Ursula comica de pe bătrânul continent. Căci ea, împreună cu ceilalți lideri politici europeni, ne promite creștere economică, deși vedem cu toții că de crescut cresc chinezii și americanii, care ne lasă în urmă din ce în ce mai mult. Cu cât crește decalajul dintre Europa și SUA și China, cu atât mai tare și strident țipă Ursula comica că ne îndreptăm spre noi culmi de progres și civilizației. Iar pe măsură ce același personaj comic declamă ritos reducerea dependenței de China, noi devenim pe zi ce trece mai dependenți de importurile de acolo.
Pe 3 martie 2010, Comisia Europeană lansa, la Bruxelles, în aplauzele și ovațiile câtorva mii de politicieni grăsuți și conformiști agenda Uniunii Europene pentru următorii 20 de ani. Vocea Comisiei Europene era atunci portughezul José Manuel Durão Barroso. Iar Agenda 2020 era sforăitor denumită „ Strategia pentru creștere inteligentă, sustenabilă și inclusivă” (https://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMPLET%20EN%20BARROSO%20%20%20007%20-%20Europe%202020%20-%20EN%20version.pdf ) .
Își propunea atunci establishment-ul european următoarele 3 priorități:
- O creștere inteligentă, bazată pe inovație și cunoaștere;
- O creștere sustenabilă, adică o economie mai „verde”, cu resurse cheltuite mai eficient și axarea pe creșterea competitivității;
- O creștere inclusivă, adică cu o rată mare a populației ocupate și cu o creștere a coeziunii sociale și teritoriale.
În traducerea acestor priorități, Comisia stabilea următoarele obiective, printre altele:
- 75 % din populația între 20 și 64 de ani să fie angajată în muncă;
- 3% din PIB-ul UE să fie alocat cercetării și dezvoltării;
- Reducerea la 10% a ratei de abandon școlar și atingerea unui nivel de 40% a ponderii tinerilor cu studii universitare;
- Reducerea cu 20 de milioane de oameni a numărului celor aflați în risc de sărăcie.
După Barroso, Comisia a fost condusă de alți doi președinți, luxemburghezul Jean Claude Juncker și nemțoaica Ursula von der Leyen. Toți cei trei președinți ai Comisiei au fost extrem de vocali în a clama pentru Uniunea Europeană rolul de pionier al noilor tehnologii, de campion al „înverzirii” economiei și de reducere a disparităților interne de dezvoltare. Și, mai presus de toate, toți au promis în mod strident creșterea competitivității economiei europene.
Poate n-ar strica să ne uităm mai atent la rezultatele muncii birocrației bruxelleze și a cohortei de politicieni care s-au succedat la cârma statelor europene.
Primul rezultat notabil a fost că UE a devenit atât de inclusivă încât a pierdut al doilea cel mai mare stat membru, adică Marea Britanie, al cărei popor a decis, în 2016 că nu mai putea conviețui cu ceilalți europeni. Motivul principal al ieșirii britanicilor din UE a fost tocmai senzația că îi costa prea mult creșterea coeziunii europene. Mai pe românește, supușii Majestății Sale de atunci, regina Elisabeta a II-a, au preferat să iasă din UE decât să stipendieze dezvoltarea statelor estice și a celor mediteraneene, în mod tradițional beneficiarele finanțărilor europene. Ba mai mult, statele mari, susținute frenetic de Klaus Iohannis în numele României, plănuiesc lovitura decisivă împotriva coeziunii europene: renunțarea la regula consensului în luarea deciziilor și trecerea la deciziile luate de majoritate, adică de „cei mari”, în dauna statelor mici din Est și din Sud (https://www.g4media.ro/miscare-surpriza-a-romaniei-se-alatura-celor-9-tari-care-cer-eliminarea-dreptului-de-veto-al-statelor-membre-ue-in-doua-domenii-esentiale-politica-externa-si-securitatea-nici-o-dezbatere-interna.html ). În mod notabil, schimbarea atitudinii României a fost decisă de către un singur om, Klaus Iohannis, deși până acum, țara noastră se opunea oficial schimbării tratatelor. Oricum, momentul renunțării la dreptul național de veto va reprezenta definitiv renunțarea la coeziune politică, baza oricărui alt fel de coeziune.
Acțiunile prioritare ale birocrației bruxelleze au fost distrugerea energeticii europene prin renunțarea bruscă la cea mai bine stăpânită formă de energie, cea provenită din gaze și cărbune și orientarea intelectuală spre teme minore, cele mai multe ținând de cultura „woke”. De aici două consecințe majore: scumpirea fără precedent a energiei (care a ajuns în UE de trei ori mai scumpă decât în China și de două ori mai scumpă decât în SUA) și suprimarea avansului tehnologic al Europei față de marii rivali globali, America și China. Discursurile promovate de echipele Barroso, Juncker și von der Leyen au evoluat în crescendo spre ridicol, promovând cu încrâncenare două subiecte, care au devenit bazele noii religii continentale: pe de o parte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin suprimarea industriei (în special cea energetică) și cultivarea unei „revoluții culturale” prin legalizarea tuturor tendințelor bolnăvicioase anti-familie, anti- creștine și mai ales, anti-europene. Lumea științifică a fost smulsă de lângă computere și de lângă microscoape și a fost obligată să justifice îmbrăcarea băiețeilor în fustițe și a fetițelor în pantaloni, familiile de același sex și alungarea din cărți a marilor autori clasici.
În tot acest timp, Jos comicul, Jean Claude comicul și îndeosebi Ursula comica și-au axat discursul public pe promovarea unei Europe performante, care se luptă să împingă China înapoi în Asia. Chipurile marea prioritate a Europei ar fi reducerea dependenței de importurile din China și de importuri în general, doar asta înseamnă reziliența, nu? Doar că energia prea scumpă a distrus total competitivitatea industriei europene, crescându-ne, de fapt, dependența de China…
Dacă ne uităm la exprimarea comparativă a evoluțiilor economice din 2010 încoace a principalelor economii ale lumii vom constata că, atunci când Jose comicul anunța o nouă etapă de creștere economică susținută a Uniunii economia UE reprezenta 16,2% din economia globală, cea americană 16,7% din economia globală, iar China reprezenta doar 13,6% din economia globală.
După 12 ani de reforme și creștere glorioasă , am ajuns la următoarea situație: ponderea UE în economia globală a scăzut la 14,85%, cea a Americii a scăzut și ea, dar mai puțin, la 15,57%, iar ponderea Chinei a crescut la 18,5%!
Cam ăsta este rezultatul global al mandatelor Barroso-Juncker-von der Leyen: reducerea relevanței economiei europene la scară planetară.
De altfel, „competitivitatea ” indusă de 12 ani de politici economice aberante au făcut din UE un importator net de bunuri. În 2022 am ajuns să avem, la nivelul Uniunii, un deficit al comerțului internațional cu bunuri de 432 de miliarde de euro:
Ei bine, competitiva economie construită sub bagheta Ursulei von der Leyen are un deficit cam de 400 de miliarde de euro doar cu „înapoiata” Chină…( https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=International_trade_in_goods&stable=0&redirect=no#EU_trade_increased_strongly_in_2022 ).
Și pentru a nu fi tot timpul ostatecii prejudecății că nu te poți opune uriașei economii chineze, care mătură totul din cale ca un tăvălug, hai să comparăm UE doar cu celelalte state occidentale. De exemplu, în ultimele două trimestre (primul din 2023 și ultimul din 2022), UE se află mult în urma Canadei, Japoniei și Americii:
Dacă ne referim doar la perioada ultimilor patru ani, o să vedem că economiile OECD au crescut cu 4,5% în medie, dar America s-a detașat cu o creștere agregată de 5,3%, urmată de Canada cu 3,5%. UE ca ansamblu a crescut cu 3,1%, grație mai ales statelor estice, căci zona Euro a crescut cu un ritm la jumătatea celui american (doar 2,5%), cu Germania fiind chiar în scădere (-0,1% ca ritm agregat de creștere în ultimii patru ani)!
Se pare că Ursula, comica a reușit performanța de a-și îngropa din punct de vedere economic propria țară…
Dar să revenim la promisiunile comice ale lui Jose. Ne-a promis Jose comicul că vom crește inteligent, bazat pe economia cunoașterii? Păi hai să vedem cam cât de inteligent am crescut.
În anul 2010, 27,5% din aplicațiile de patente la nivel global proveneau din America, 19,7% din Japonia, 7,6% din China, iar ponderea statelor europene era semnificativă: 10,5% Germania, 4,4% Franța, 3% Marea Britanie, 1,6% Italia, etc. (sursa: https://www.wipo.int/pressroom/en/articles/2011/article_0004.html ).
Să vă spun cum a evoluat situația în 2021? Păi 46,6% din totalul global al aplicațiilor pentru patente vin din China, 17,4% din SUA, 8,5% din Japonia, 7% din Coreea și doar 5,6% din Europa (European Patent Organization), jumătate din ponderea Germaniei din 2010. Vi se pare cumva că fenomenul creșterii inteligente este potrivit pentru a caracteriza UE?
Deși pe vremea lui Jose comicul, Uniunea își propunea să aloce minim 3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare, iată că, de atunci, din 2010, nu s-a putut decât o creștere modestă, de la 2% la 2,27% din PIB pentru acest domeniu. America și Japonia și-au păstrat media de peste 3% din PIB pentru cercetare și dezvoltare (3,45% SUA și 3,26% Japonia) menținându-și întâietatea în lumea occidentală, în vreme ce Europa a reușit performanța de a fi depășită în ultimii doi ani și de China, care a ajuns la 2,45% din PIB (fără Hong Kong).
Rezultatul? UE a importat în 2022 produse de înaltă tehnologie în valoare de 482 de miliarde de euro, cu un deficit de 36 de miliarde de euro. Și pentru a nu-și dezminți comicul absolut, Ursula comica, cea care ne tot promite că vom termina curând cu importurile din China, iată că 38% din importurile de înaltă tehnologie ale Uniunii au provenit taman din…. China:
Și ce credeți că au importat supușii Ursulei din China? Păi în primul rând produse electronice și de telecomunicații, fix produsele pe care chipurile le-am exclus (la noi chiar prin lege) de la importuri de acolo. Apoi computere, produse chimice, instrumente științifice, etc. Mai trebuie spus că încă 19% din importurile de înaltă tehnologie provin din Statele Unite.
Pentru a fi cât se poate de clar, să spunem că acum doar 10 ani, UE avea excedent comercial, economia sa reprezenta a șasea parte din economia globală, iar ponderea Chinei în comerțul internațional al Uniunii era de 4,4%, astăzi aceeași UE are un deficit comercial de bunuri de 432 de miliarde de euro, economia sa nu mai reprezintă decât a șaptea parte din cea globală, iar ponderea Chinei în comerțul internațional al Uniunii a ajuns la 16%, depășind America (doar 15%). Iar în privința importurilor, cam 22% vin din China (https://www.destatis.de/Europa/EN/Topic/Foreign-trade/EU_tradingPartner.html) , adică din 4,5 euro plătiți pe importuri, unul merge către China. Și atunci, cum să nu râzi de fiecare dată când Ursula comica ne prevestește un viitor de aur? Oare ea nu vede că, în timp ce vorbește către camerele de luat vederi, în spatele ei se închid fabricile europene, pe fundalul miilor de vapoare care ne aduc din China bunurile necesare traiului de zi cu zi?
