Numărul locurilor de muncă vacante s-a situat în ultimul trimestru din 2020 la 35.600, în scădere cu 3.800 faţă de trimestrul anterior, conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.

Rata locurilor de muncă vacante a fost 0,73%, în scădere cu 0,08 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent.

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului 2019, rata locurilor de muncă vacante a scăzut cu 0,22 puncte procentuale, iar numărul locurilor de muncă vacante a coborât cu 11.500.

În trimestrul IV 2020, rate relativ mari ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (1,85%), sănătate şi asistenţă socială (1,51%), respectiv activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,16%).

Cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante s-a regăsit în alte activităţi de servicii (1,95%).

În industria prelucrătoare s-a concentrat circa o cincime din numărul total al locurilor de muncă vacante (7.500 locuri vacante), iar rata a luat valoarea de 0,69%.

Sectorul bugetar a însumat puţin sub o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante. Astfel, 5.300 de locuri vacante s-au regăsit în sănătate şi asistenţă socială, 5.100 de locuri vacante în administraţia publică, iar 900 de locuri vacante în învăţământ.

La polul opus, rata locurilor de muncă vacante a înregistrat cele mai mici valori în hoteluri şi restaurante (0,01%), în învăţământ (0,26%), respectiv în construcţii (0,27%).

Cele mai puţine locuri de muncă vacante s-au regăsit în hoteluri şi restaurante (30 de locuri vacante), tranzacţii imobiliare (100 locuri vacante), respectiv producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă (200 locuri vacante pentru fiecare în parte).

Prin comparaţie cu trimestrul precedent, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat scăderi, atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante, cele mai relevante regăsindu-se în învăţământ (-0,32 puncte procentuale, respectiv -1.100 locuri vacante), respectiv în activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (-0,28 puncte procentuale, respectiv -800 locuri vacante).

Cele mai semnificative creşteri ale ratei locurilor de muncă vacante faţă de trimestrul precedent s-au observat în industria extractivă (+0,14 puncte procentuale), respectiv în tranzacţii imobiliare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+0,07 puncte procentuale pentru fiecare în parte).

În ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă vacante, acesta a înregistrat creşteri de peste 100 locuri vacante în activităţile de transport şi depozitare, respectiv informaţii şi comunicaţii.

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat scăderi ale celor doi indicatori.

Astfel, cele mai semnificative scăderi ale ratei locurilor de muncă vacante s-au observat în hoteluri şi restaurante (-0,68 puncte procentuale), respectiv în activităţile de spectacole, culturale şi recreative (-0,57 puncte procentuale), iar numărul locurilor de muncă vacante a cunoscut scăderi importante în industria prelucrătoare (-3.500 locuri vacante), comerţ (-2.300 locuri vacante), respectiv în hoteluri şi restaurante (-1.500 locuri vacante).

În trimestrul IV 2020, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori din punct de vedere al numărului locurilor de muncă vacante a fost pentru ocupaţiile de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (9.300 locuri vacante), lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (5.900 locuri vacante), ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (4.800 locuri vacante), respectiv muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (4.200 locuri vacante).

Rata locurilor de muncă vacante a avut cele mai mari valori pentru ocupaţiile de funcţionari administrativi – grupa majoră 4 (0,97%), specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (0,86%), lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (0,77%), respectiv ocupaţii elementare – grupa majoră 9 (0,75%).

Cele mai mici valori ale celor doi indicatori s-au înregistrat în ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,31%, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai Executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,45%, respectiv 1.600 locuri vacante).

Comparativ cu trimestrul precedent, cele mai relevante scăderi atât ale ratei, cât şi ale numărului locurilor de muncă vacante s-au observat în ocupaţiile de muncitori calificaţi şi asimilaţi – grupa majoră 7 (-0,19 puncte procentuale, respectiv -1.300 locuri vacante), urmate de cele tehnicieni şi alţi specialişti din domeniul tehnic – grupa majoră 3 (-0,17 puncte procentuale, respectiv -800 locuri vacante).

La polul opus, creşteri faţă de trimestrul precedent s-au observat doar în ocupaţiile de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (+0,04 puncte procentuale, respectiv +200 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (+0,03 puncte procentuale, respectiv +100 locuri vacante).

Faţă de acelaşi trimestru al anului anterior s-au înregistrat doar scăderi, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul locurilor de muncă vacante, cea mai semnificativă regăsindu-se în rândul ocupaţiilor de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (-0,34 puncte procentuale, respectiv -2.900 locuri vacante). 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentClaudiu Năsui face publice contractele cu statul pe o platformă dedicată
Articolul următorDecizie de ultim moment: SPORURILE bugetarilor rămân în vigoare! Ce beneficii vor fi eliminate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau