Grupul financiar olandez ING se gândeşte să-şi mute o parte din angajaţii platformei de tranzacţionare centralizate de la Londra, un proiect început acum trei ani, înapoi în Europa, din cauza unui Brexit fără acord, scrie, miercuri, Bloomberg.
ING Groep, cel mai mare grup financiar olandez, a decis să deschidă acest centru înainte de votul pentru Brexit, precum şi de rezultatul neaşteptat al acestuia. Grupul olandez şi-a păstrat această decizie după vot, închizându-şi centrele din Amsterdam şi Bruxelles.
„Ceea ce cred autorităţile de reglementare – depinde şi de modul în care va fi negociat Brexit-ul – este că băncile europene au nevoie de un fel de control al riscurilor pe continent pentru afacerile lor în euro”, a declarat, miercuri, directorul executiv al ING Groep, Ralph Hamers.
Reprezentantul ING nu a precizat câţi dintre cei 300 de angajaţi ai centrului din Londra vor trebui să se mute pe continent.
ING Groep a raportat, miercuri, câştiguri înainte de taxe în trimestrul al patrulea al anului trecut de 1,69 de miliarde de euro, peste estimările analiştilor, din creşterea veniturilor din dobânzi şi din comisioane. În plus, grupul olandez susţine că a câştigat clienţi, în ciuda scandalului de spălare de bani de care este vizat.
ING deţine în România a şase bancă în funcţie de active.