Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins în luna mai un maxim istoric de 8,1%, în condiţiile în care războiul din Ucraina a provocat o explozie a preţurilor la energie şi alimente. Este o vorba despre un nivel al inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor de 2%.
Potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,1% în luna mai 2022, de la un nivel de 7,4% în luna aprilie, potrivit AFP, citat de Agerpres. Cifra este mai mare și decât estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 7,7% în luna mai.
Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică.
Şi în luna mai, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 39,2%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 7,5%.
De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut şi ea de la 3,9% până la 4,4%, iar un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a crescut până la 3,8%, de la 3,5% în luna aprilie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
În încercarea de a ţine sub control inflaţia, atât preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, cât şi economistul şef al BCE, Philip Lane au lăsat să se înţeleagă că instituţia de la Frankfurt va majora dobânda de bază, cel mai probabil cu câte 25 de puncte de bază, la reuniunile de politică monetară din lunile iulie şi septembrie.
Însă acum există oficiali de la BCE şi economişti care se întreabă dacă aceste majorări vor fi suficiente, mai ales având în vedere că inflaţia de bază nu dă semne de încetinire.
Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, având în vedere că multe dintre acestea au început să majoreze dobânzile încă de anul trecut. Dobânda la depozite practicată de BCE este de minus 0,5%, ceea ce înseamnă că băncile comerciale plătesc pentru privilegiul de a plasa lichidităţi la banca centrală, iar dobânda de refinanţare este la nivelul zero.
Estimarea publicată marţi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 iunie.