România se află într-o situație care, la prima vedere, pare paradoxală. Deși este al treilea cel mai mare producător de țiței din Uniunea Europeană, după Italia și Danemarca, prețul carburantilor ului o plasează abia spre jumătatea clasamentului european. Această realitate ține mai puțin de cât petrol scoatem din pământ și mai mult de modul în care funcționează piața și, mai ales, de politicile fiscale, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă.
De-a lungul ultimilor ani, guvernele din România au urmat modelul țărilor vest‑europene dezvoltate: au compensat orice scădere a cotațiilor internaționale prin noi majorări ale taxelor pe carburanți.
Astfel, chiar dacă România dispune de rafinării importante și de o capacitate semnificativă de procesare, prețul final rămâne puternic influențat de fiscalitate. O parte din consum este acoperită din importuri, iar rafinăriile nu pot procesa orice tip de țiței fără costuri suplimentare, ceea ce face ca „mixul” dintre țițeiul local și cel importat să influențeze direct costul pe litru. Toate aceste elemente tehnice se regăsesc, inevitabil, în prețul de la pompă.
În mod normal, o scădere atât de puternică a prețului țițeiului (-52%) ar fi trebuit să ducă la o ieftinire clară a produselor petroliere sau cel puțin la stagnare. Faptul că prețul final a crescut cu aproximativ 21% în același interval arată că majorarea accizei (77%) și a taxelor conexe (2%) a anulat complet efectul ieftinirii petrolului și a împins prețul final în sus.
Între 2020 și 2026, prețul benzinei și motorinei a devenit mult mai puțin dependent de evoluția petrolului și mult mai dependent de fiscalitate — o tendință tot mai vizibilă în politicile energetice europene, dar resimțită acut în România.
