Fermierii bulgari au organizat luni un protest în apropierea Punctului de Control şi Trecere a Frontierei „Podul Dunării” de lângă Ruse, blocând cu mașini agricole traficul în zona trecerii frontierei. Sunt restricții pentru camioanele din Ucraina şi Republica. Fermierii bulgari au apelat la această acțiune extremă ca urmare a ridicării interdicției pe importurile de cereale din Ucraina.
Participanții la protest, care e parte din protestul agricultorilor organizat la nivel naţional, au venit cu bannere pe care scrie „Sistemul ne ucide!”.
Garda de Coastă a anunțat că, începând cu ora 12:00, autorităţile bulgare nu mai permit intrarea în Bulgaria tuturor mijloacelor de transport, indiferent de categoria din care acestea fac parte, prin PTF Negru Vodă.
„Recomandăm atât şoferilor de autocamioane, cât şi turiştilor să se informeze utilizând aplicaţia Trafic online, disponibilă pe site-ul Poliţiei de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp”, potrivit Gărzii de Coastă.
„Noi lucrăm în pierdere. Aproximativ 80-90% dintre producători sunt în pierdere, deoarece producțiile de grâu, floarea soarelui și porumb este mică, la fel și prețurile. În prezent vindem sub costul de producţie”, a spus Milen Koev, președintele Uniunii Regionale a Fermierilor „Grâul Dunărean”, potrivit Rador.
Potrivit acestuia, grâul și floarea-soarelui din Ucraina pot bloca piața din Bulgaria, deoarece există o mare parte din această producție în depozitele din ţară.