Guvernul scutură sacul. Viorica Dăncilă face încă un „cadou” primarilor înainte de alegeri.
Fondul de Dezvoltare şi Investiţii devine operaţional. 300 de milioane de lei sunt transferaţi de la Ministerul Finanţelor către Comisia de prognoză. Banii sunt puşi la dispoziţia primăriilor pentru proiecte menite să dezvolte comunitatea, potrivit Realitatea TV.
Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, Ion Ghizdeanu, pus în funcție din 2000 când premier era Adrian Năstase și controlat în prezent de Darius Vâlcov, devine unul dintre cei mai importanți oameni, mai ales pentru primari. El va acorda bani pentru dezvoltare.
„Începând de astăzi asigurăm finanțarea pentru proiecte de investiții prin transferul a 300 de milioane de lei de la ministerul Finanțelor publice la Comisia națională de strategie și prognoză, sunt bani pe care guvernul PSD-ALDE îi pune la dispoziția primăriilor și universităților. Vorbim despre creșe, grădinițe, școli, spitale, infrastructură rutieră, proiecte de alimentare cu apă gaze și electricitate și orice alte investiții de care oamenii au nevoie”, a declarat Dăncilă în debutul ședinței de guvern.
Doar două documente trebuie să fie depuse pentru a obţine banii de la stat. Guvernul promite să aloce 10 miliarde de euro pentru următorii 20 de ani.
Sunt şi primari care se plâng că banii pe care îi vor primi din fondul de investiţii şi din programul PNDL sunt condiţionaţi de scorul electoral.
„Asta nu e smecherie, e mârlănie, da, si eu suspectez”, a declarat Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), referindu-se la șantajul de acordare a banilor în funcție de rezultatele în alegeri.
Fondul de Dezvoltare și Investiții dublează practic Programul Național de Dezvoltare Locală. Există o singură diferenţă.PNDL acordă finanțare nerambursabilă din fondurile bugetare, în timp ce FDI acordă granturi rambursabile în 20 de ani.