Graţiela Gavrilescu spune că nu este gata o formulă de calcul pentru noua taxă auto şi, după ce grupurile de lucru vor avea o variantă sustenabilă astfel încât să nu poată fi atacată, va fi informată populaţia. Ministrul spune că se caută soluţii pentru respectarea directivelor europene.
„Încercăm să găsim variante astfel încât să fie în concordanţă cu directivele europene. În momentul în care vom avea o formulă de calcul care să fie sustenabilă, să nu poată fi atacată, o să informez public cetăţenii. Să dea inclusiv prin act normativ prin care să purtăm o discuţie prin care să informăm cetăţenii”, a declarat ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, la Antena3.
În ceea ce priveşte stabilirea unui termen în privinţa taxei auto, Gavrilescu a spus că trebuie să dea dovadă de „responsabilitate”
Am reuşit să adoptăm într-un timp scurt o ordonanţă pentru restituirea acestei taxe. Lucrul acesta s-a făcut este pentru că un volum foarte mare de documente a fost adus la ANAF, iar procesarea documentelor necesită timp”, a mai spus ministrul.
Totodată, Graţiela Gavrilescu a mai spus că grupurile de lucru se vor întâlni săptămânal pentru a fi găsită cea mai bună soluţie.
„Eu le-am spus un lucru celor cu care lucrăm ca să găsim variante, este că în fiecare săptămână încearcă să se întâlnească astfel în timp scurt să găsim o variantă. Eu nu vă pot promite că avem o variantă într-o lună, două. Atunci când aplici o formulă de calcul e mai greu. În primul rând nu vorbim de taxă, ceea ce încercăm să găsim noi nu este o taxă. Tocmai de aceea am spus că nu fabricăm nici un fel de impozit, contribuţie sau ce o să fie el, atâta timp cât nu lăsăm o perioadă de timp pentru a informa populaţia. Cred că trebuie să facem o foarte bună informare care ţine loc de prevenţie, pentru că prevenţie nu trebuie să fie doar în sănătate, trebuie să fie în toate domeniile”, a mai spus Gavrilescu.
Deşi România este una dintre cele mai poluate ţări, iar mai multe studii arată că Bucureştiul este cel mai aglomerat oraş din Europa, Ministerul Mediului nu a reuşit nici în 2018 să elaboreze, şi totodată să-şi asume, o nouă Taxă Auto.
Încă din 2017, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, promitea că la începutul anului 2018 se va implementa un nou timbru. Între timp, Comisia Europeană a deschis, în primăvară, o procedură de infringement împotriva României, deoarece autorităţile nu au întreprins măsurile necesare pentru a respecta valorile limită convenite privind calitatea aerului. Dosarul a fost înaintat de Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.