Forumul Economic Mondial de la Davos, care anul acesta se va desfăşura în format online, începe luni. Reuniunea anuală a elitelor economice și politice are loc sub egida „Un an crucial pentru reclădirea încrederii”, după ce, la întâlnirea de anul trecut, pericolul reprezentat de extinderea virusului din China a fost subestimat.
În contextul schimbările dramatice provocate de pandemia care a lovit planeta, discrusul inagural va aparține liderului chinez Xi Jinping, a cărui ţară pare să fi depăşit criza, cel puțin pe plan economic, potrivit Agerpres.
Tot luni, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va discuta alături de ministrii francez și german ai Economiei, precum şi de directorul general Goldman Sachs, despre modul în care poate fi relansată creşterea economică.
Europa va fi reprezentată de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Crizele socială și economică provocate de pandemiei, pe termen scurt, un colaps financiar pe termen mediu și, pe termen lung, conflicte cu arme de distrugere în masă pe fondul schimbărilor climatice, sunt temerile invocate cel mai frecvent de elita economică mondială, potrivit unui sondaj realizat de Forumul de la Davos, transmite AFP.
În urmă cu un an, când tocmai apăruseră primele informații îngrijorătoare despre evoluția virusului chinez, elitele adunate în stațiunea elvețiană erau mai interesate de schimbul de replici între fostul lider american Donald Trump şi activista de mediu Greta Thunberg decât de carantina din Wuhan.
La finalul Forumului din 2020 a fost invocată necesitatea și posibilitatea dezvoltării unui vaccin, „când mai curând posibil”, înainte ca infecția să devină pandemie.