Premierul Florin Cîțu a anunțat că sporurile bugetarilor vor fi plafonate, până la o nouă lege a salarizării care va corela sporurile cu performanţa. În plus, șeful Executivului a amintit și de subvențiile pentru companiile cu pierderi, promise doar în cazul în care prezintă planuri de restructurare, pe care însă nu le-a primit. Legea bugetului depinde de toate acestea, de sporurile bugetarilor și de subvențiile pentru companii, a mai spus Florin Cîțu, care a anunțat că va fi în dezbatere publică marți sau miercuri.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că Legea bugetului de stat este finalizată, însă mai sunt câteva modificări de făcut după discuțiile în coaliția de guvernare. Legea va fi pusă în transparenţă publică marţi sau miercuri, iar deficitul se va încadra ”între 7% – 7,1%”.

„Legea bugetului de stat va fi în dezbatere mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva  măsuri cu cei din coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi  în transparenţă publică marţi sau miercuri dimineaţă cel mai târziu”, a anunţat, luni, premierul, adăugând că deficitul va fi ”între 7% – 7,1%”. 
 
Eliminarea sporurilor bugetarilor – discutată în coaliția de guvernare

Întrebat dacă sporurile vor fi eliminate, Cîţu a precizat că modificările despre care vorbea se referă chiar la acestea.

„Despre aceste amendamente vorbim,  vorba, ele există, ori prin ordonanță, ori în Parlamentul României. E vorba despre o plafonare în acest  moment, dar urmează o lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul bugetar”. 
 
În plus, premierul a anunțat și că subvenţiile pentru partidele politice vor fi reduse, fără să precizeze însă dacă micșorarea va fi cu 30%. Întrebat dacă este vorba de acest procent, Cîţu a confirmat că va exista o „reducere” a sumelor alocate partidelor de la bugetul de stat.

Condiții pentru subvențiile pentru companii

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că nu a primit niciun program de restructurare de la companiile care înregistrează pierderi, însă afirmă că va menţine decizia de a limita subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile.

Premierul Florin Cîţu a fost Întrebat dacă a primit planuri de restructurare de la şefii companiilor care nu sunt profitabile, premierul Florin Cîțu a declarat, luni, că nu a primit și că subvențiile în acest an vor fi reduse.

„Nu. V-am spus, restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu un program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile. Cele care nu sunt profitabile, trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a precizat Cîțu în conferința de presă de la Parlament.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentComunicat Detaco: Oameni-cheie din conducerea Romprest sunt vinovați de „criza gunoaielor” din sectorul 1
Articolul următorE OFICIAL – Pensiile vor fi ÎNGHEȚATE până în 2022. Anunțul lui Ludovic Orban despre TĂIEREA sporurilor și a voucherelor de vacanță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau