România a avut în iulie 2018 cele mai mari declinuri din UE la construcții, atât față de iunie 2018 cât și comparativ cu iulie 2017.
În iulie 2018, în comparație cu iunie 2018, producția ajustată sezonier în sectorul construcțiilor a crescut cu 0,3% în zona euro (EA19) și cu 0,4% în UE28, potrivit primelor estimări ale Eurostat, oficiul statistic al Uniunii Europene.
În iunie 2018, producția în construcții a crescut cu 0,7% în zona euro și cu 1,0% în UE28. În iulie 2018, comparativ cu iulie 2017, producția în construcții a crescut cu 2,6% în zona euro și cu 3,9% în UE28.
Iulie față de iunie
Creșterea cu 0,3% a producției în construcții în zona euro în iulie 2018, comparativ cu iunie 2018, se datorează faptului că la construcția clădirilor a intervenit o creștere de 1,9%, în timp ce lucrările de construcții civile au scăzut cu 4,4%.
În UE28, creșterea de 0,4% se datorează creșterii construcțiilor de clădiri cu 1,7%, în timp ce lucrările de construcții civile au scăzut cu 3,9%.
Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost înregistrate în Slovenia (+ 7,0%), Ungaria (+ 4,6%) și Slovacia (+ 3,8%). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în România (-9,1%), Franța (-1,8%) și Polonia (-1,0%).
Iulie 2018 față de iulie 2017
Creșterea cu 2,6% a producției în construcții în zona euro în iulie 2018, comparativ cu iulie 2017, se datorează creșterii construcțiilor de clădiri cu 4,0%, în timp ce lucrările de construcții civile au scăzut cu 1,6%.
În UE28, creșterea de 3,9% se datorează creșterii construcțiilor de clădiri cu 4,3% și ingineriei civile cu 2,1%.
Dintre statele membre pentru care există date, cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost înregistrate în Ungaria (+ 38,0%), Slovenia (+ 26,3%) și Polonia (+ 16,6%). Scăderi au fost înregistrate în România (-17,4%) și Spania (-4,1%).
Comments are closed.