Consiliul Concurenţei a sancţionat distribuitorul de gaze naturale Distrigaz Sud Reţele SRL (DGSR), din grupul Engie România, cu amendă în valoare de 17,65 milioane de lei (aproximativ 3,7 milioane de euro), pentru abuz de poziţie dominantă în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie.
Poziţia de monopol a DGSR pe piaţa distribuţiei gazelor naturale, în zonele pentru care a deţinut licenţă de distribuţie (Bucureşti şi localităţi din 19 judeţe din jumătatea de sud a ţării), a oferit companiei, conform legislaţiei, dreptul exclusiv de a aviza proiectele tehnice, de a recepţiona lucrările de execuţie şi de a pune în funcţiune instalaţiile de utilizare a gazelor naturale (IUGN). De asemenea, distribuitorul stabilea şi încasa tarife aferente acestor servicii.
În cadrul investigaţiei declanşate în anul 2017, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2011-2012, Distrigaz Sud Reţele SRL (DGSR) a stabilit şi a practicat tarife excesive, nejustificate economic, pentru avizarea tehnică a proiectelor de execuţie a IUGN şi pentru recepţia lucrărilor şi pentru punerea în funcţiune a acestora în perioada 2013-2019.
În consecinţă, pentru avizarea tehnică şi pentru recepţia instalaţiilor de utilizare şi punerea în funcţiune a acestora, DGSR a practicat tarife mai mari decât media pieţei.
Comportamentul Distrigaz Sud Reţele s-a manifestat în perioada în care a fost singurul prestator al acestor servicii, consumatorii neavând posibilitatea de a alege alt operator.
Decizia Consiliului Concurenţei va fi publicată, în formă neconfidenţială, pe pagina web a instituţiei.
Grupul francez Engie a achiziţionat, în 2005, fosta companie de distribuţie şi furnizare a gazelor Distrigaz Sud.
Distrigaz Sud Reţele este divizia de distribuţie a gazelor şi deserveşte 1,9 milioane de clienţi din Bucureşti şi judeţele Braşov, Covasna, Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa, Giurgiu, Buzău, Călăraşi, Olt, Dolj, Brăila, Galaţi, Tulcea, Vrancea, Teleorman, Argeş, Prahova, Vâlcea şi Constanţa.