Astăzi a intrat în vigoare noua lege a asociațiilor de proprietari, contestată de către reprezentanții organizațiilor de profil din toată țara.
Legea introduce sancțiuni destul de aspre, atât pentru proprietari cât și pentru administratorii de bloc.
Potrivit reglementării, sunt sancționate cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei următoarele fapte: schimbarea de către proprietar a destinaţiei locuinţei sau spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă fără autorizaţiile şi aprobările legale; neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari; modificarea aspectului proprietăţii comune de către proprietari, precum şi a elementelor constructive ale condominiului fără respectarea prevederilor legii; utilizarea şi gestionarea veniturilor asociaţiei de proprietari, altfel decât prevede legea; nefurnizarea sau refuzul proprietarilor/dezvoltatorilor ansamblurilor rezidenţiale de a furniza/presta serviciile de utilităţi publice prin intermediul reţelelor aflate în proprietatea acestora către locuinţele sau spaţiile cu altă destinaţie din respectivele ansambluri rezidenţiale; desfăşurarea de către persoane fizice sau juridice a activităţii de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
În România există peste 80.000 de asociații de locatari reprezentând o medie de 800.000 de apartamente.
În opinia reprezentaților organizațiilor asociațiilor de proprietari în fața Comisiei de Servicii din Camera Deputaților, legea a fost formulată și adoptată pornind de la premiza că toți administratorii ”sunt niște hoți, iar primăriilor li s-au atribuit puteri inimaginabile într-o societatea normală. Dintr-o dată birourile pentru relația cu asociațiile de proprietari din primării, care nu își justificau în nici un fel existența până azi, devin organe de control și vectori de presiune ai primarilor”.
Pedepse dure pentru abateri minore
Asociațiile de proprietari consideră că de acum se pot aplica pedepse dure pentru abateri destul de mici.
”Practic pentru o activitate prestată prin voluntariat, spectrul unei amenzi de mii de lei date președintelui asociației (există amenzi și pentru asociație), pentru abateri minore de la prevederile legii, este posibil să fie destul de greu să se mai implice cineva în asemenea activitate”, a declarant anterior unul dintre președinții de organizații contactat de Realitatea Financiară.
Practic, activitatea unei asociații este paralizată de procedurile birocratice excesive impuse de lege administratorilor blocurilor de locuinte sub amenințarea sancțiunilor.
Comments are closed.