De câteva zile încoace diverse guverne din lumea occidentală au început să calculeze care este nota de plată pe care o vor avea de achitat după criza generată de virusul chinezesc din Wuhan și, mai ales, să își mobilizeze resursele pentru a arunca pe piață sume impresionante de bani cu care să ajute economia să își revină după această cădere abruptă.
De aici încolo începe un joc din care numai cei curajoși, cu viziune strategică și cu determinare vor ieși învingători. Lumea se va re-împărți între țări care se vor adapta și țări care se vor afunda.
Pentru a înțelege dimensiunea decalajului care se va instala vizibil și pe termen lung între statele lumii euro-atlantice să spunem doar atât: cei care sunt prinși în capcana jocului minor vor rămâne acolo. Iată câteva cifre care ne permit să anticipăm cum va arăta lumea viitorurlui: Statele Unite estimează că vor pierde între 1500 și 2100 miliarde de dolari în acveastă criză și investește în repornirea economiei 2 000 de miliarde de dolari printr-un plan al administrației, iar FED tocmai ce a anunțat un gigantic pachet de 2300 miliarde de dolari pentru finanțarea companiilor. Germania a aruncat în luptă un pachet de 750 miliarde de Euro pentru a compensa pierderi de PIB estimate la 150-200 miliarde de Euro. Japonia mobilizează aproape 1000 miliarde de dolari pentru a face față crizei. În schimb, Spania și Italia, țările cele mai expuse la criză înainte sunt și cele mai lovite de epidemie. Ele vor pierde mai mult de 10% din PIB fiecare și vor ajunge cu deficitele la peste 10% din PIB. Și în loc să fie ofensive și să pareze cu multe sute de miliarde de Euro au intrat într-un joc perdant în care bat timid la porțile Germaniei și Olandei pentru a primi corona-bonduri, adică pentru a se întrema cu împrumuturi garantate de frugalii care oricum se opuneau creșterii bugetului Uniunii Europene.
Consecința? Peste 10 ani, Spania și Italia se vor uita amorțite de șomaj și slăbiciune la defilarea spectaculoasei economii germane.
Cam la fel se petrece și în Estul Europei: dacă Ungaria și Polonia au înțeles regula jocului, la noi nu pare să se fi născut încă politicianul care să înțeleagă ce carte mare poate juca România acum și cum nu are curaj să o joace.
Deocamdată, guvernul a luat până acum 2 măsuri concrete: plata şomajului tehnic, care va însemna o sumă între 8 şi 10 miliarde de lei și garanţii pentru susţinerea IMM-urilor de 5 miliarde de lei, care poate ajunge până la 15 mld. lei ( peste 3 mld. euro). În total 25 miliarde de Euro, cam 2,5% din PIB? De ce ? Pentru că nu are mai mulți bani :avem o creştere a cheltuielilor doar după câteva săptămâni, de aproape 12-13 miliarde de lei şi o scădere a veniturilor în jur de 20 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă peste 3% din PIB deficit suplimentar!
Problema actualului guvern și a opoziției în egală măsură este că atât pot ei înțelege: nu ne împrumutăm decât de pe piața internă, cu sume mici de ordinul sutelor de milioane de lei, la dobânzi în creștere (peste 4% cu scadența la 5 ani), nu are nimeni curajul să încerce obligațiuni externe, în Euro, nu are nimeni curajul să caute alte surse de finanțare. De Ce? Simplu: pentru că nu avem ce pune pe masa creditorilor. Avem un buget confiscat de cheltuieli fixe uriașe, nu avem proiecte de investiții și nu avem niciun partid dispus să își asume restructurarea unui buget al impotenței.
Să fim, totuși, conștienți că asta va însemna condamnarea României la înapoiere și subdezvoltare…
