Noi dezvăluiri incendiare, la Realitatea PLUS, despre cum spații dispar spațiile verzi din București, înghițite de rechinii imobiliari! Care este uriașa miză financiară a revendicărilor din pepiniera Tei-Toboc, într-o nouă emisiune la „Culisele statului paralel”, realizată de Anca Alexandrescu.

Cel mai mare jaf din istoria post-decembristă în domeniul revendicărilor imobiliare din București! Băieții deștepți au pus mâna pe zeci de hectare din domeniul public – pepiniera Tei – Toboc, care avea peste 120.000 de copaci plantați.

Problemele au început în urmă cu 20 de ani, când s-a realizat Planul Urbanistic General. Pe motiv că pentru terenul pepinierei existau cereri de retrocedare, doar jumătate din cele 60 de hectare au fost încadrate ca zonă verde.

Potrivit unor documente apărute în presă, afacerea cu iz penal legată de retrocedarea pepinierei Tei-Toboc s-ar fi derulat la Primăria Sectorului 2, sub conducerea edilului de la acea vreme Neculai Onțanu. Retrocedarea frauduloasă a pepinierei Tei-Toboc a intrat apoi și în atenția DNA. Numele lui Onțanu, dar și a unor funcționari ai Primăriei Municipiului București, au figurat într-o plângere penală trimisă la DNA încă din 2013, în urma căreia procurorii au făcut cercetări pentru fraude cu terenuri care ar fi prejudiciat statul cu milioane de euro.

Este vorba despre un titlu de proprietate care ar fi fost emis ilegal în 2004 pentru 30 de hectare ale Pepinierei Tei Toboc, teren aflat pe domeniul public. Urmașii unui anume Constantin Mardaloescu au obținut în 2004 terenul din Șoseaua Petricani nr.11A – în compensație pentru imobilul revendicat în Șoseaua Fundeni pe care se află Spitalul Fundeni. Apoi l-au înstrăinat către rechini imobiliari care, la rândul lor, l-au vândut unei firme, totul cu sprijinul unor funcționari din primărie

Primarul de atunci Neculai Onțanu, după ce a eliberat titlul de proprietate pe numele moștenitorilor, a cerut anularea acestuia. Motivul pentru care a considerat acordarea titlului ca ilegală era că moștenitorilor le-au fost acordate 30 de hectare în Șoseaua Petricani nr. 11 A, deci o suprafață mai mare decât li s-ar fi cuvenit, adică 24 hectare și 7.610 mp de construcții. În 2005, Onțanu a renunțat la judecată, deoarece proprietarii au promis că vor dona Primăriei Sectorului 2 1.500 mp de teren. Numai că, în 2010, Tribunalul București a constatat nulitatea titlului, iar cei care au obținut beneficii ar fi trebuit să le returneze.

Văzându-se păcăliți de cei doi mandatari care au obținut un titlu de proprietate fals, anulat în 2010, moștenitorii au depus plângere penală la Direcția Națională Anticorupție.

Reprezentantul lor, Mihai Grigore, a semnalat și scoaterea ilegală din patrimoniul municipiului București a Pepinierei Tei-Toboc, fapt ce a adus statului român prejudicii uriașe. Primăria Capitalei nu ar fi emis un titlu de proprietate conform prevederilor legale pentru despăgubiri, iar dosarul a fost blocat în comisia de analiză și soluționare de la PMB.

În februarie 2014, primarul Sectorului 2 Neculai Onțanu a fost chemat la DNA. El trebuia să solicite oficial anularea titlului de proprietate și a actelor subsecvente pentru cele 6,25 hectare de teren.

Juristul Mihai Grigore, reprezentant legal actual al moștenitorilor, a susținut că Pepiniera Tei-Toboc nu ar fi trebuit niciodată retrocedată, deoarece face parte din patrimoniul Capitalei, iar moștenitorii ar fi trebuit despăgubiți în alt mod. Apoi, juristul a descoperit și alte ilegalități făcute de funcționari din Primăria Capitalei și ai celei de sector.

Mai mult, fostul primar general Sorin Oprescu a mediat 7 ședințe între primii mandatari și moștenitori, în final obligându-se să ceară în instanță anularea contractelor de vânzare-cumpărare. Apoi, moștenitorii trebuiau să fie repuși în drepturi, iar terenul Pepinierei Tei-Toboc să fie readus în patrimoniul Capitalei. Nimic din toate acestea nu s-a realizat.

Ulterior obținerii ilegale a titlului de proprietate pentru 30 de hectare în Petricani 11A, Marin Gostin și Șerban Deacu, mandatarii moștenitorilor la acel moment, au primit 15 hectare cu titlu gratuit. Alte 15 hectare le-au cumpărat de la moștenitori. Marin Gostin este unul dintre rechinii imobiliari ai Capitalei, care, prin cumpărare de drepturi litigioase, a obținut terenuri în zone de lux din București.

Ulterior, în 2004, cei doi au vândut întregul teren unei firme spaniole, SC Agro Invest Construct SRL, contra unei sume exorbitante. Un an mai târziu, spaniolii își transferă bunurile pe o nouă societate, SC AIC Land Development SA.

În 2009, vicepreședintele Eco Civica, Dan Trifu, atrăgea atenția că la Agenția de Mediu a Municipiului București există o solicitare privind defrișarea totală a pepinierei Tei Toboc, în suprafata totala de 34 hectare, unde investitorii imobiliari vor construi mai multe turnuri, dintre care unele cu 45 etaje. Astfel că, potrivit planului, sute de arbori din Pepiniera Tei Toboc urmau să fie puși la pământ pentru a face loc unor zgârie-nori. Investitorul, firma Agro Invest Construct, avea aprobate pe acest teren două Planuri Urbanistice Zonale care îi permiteau să ridice un cartier de blocuri. Soarta copacilor mai atârna doar de un aviz de la Direcția de Mediu a Primăriei Capitalei.

Prima aprobare de construire în Pepiniera Tei Toboc s-a dat în anul 2007, când Consiliul General al Municipiului București a hotărât ca pe 20 de hectare de spațiu verde să se construiască blocuri.

În anul 2009, Consiliul General a mai dat o hotărâre prin care mai condamnă la distrugere încă aproximativ 5 ha de spațiu verde din pepinieră.

Ca Pepiniera să fie salvată, Prefectura Municipiului București ar trebui să verifice legalitatea hotărârilor de Consiliu General, iar instanța să constate nulitatea lor.

Onțanu are și alte dosare la Direcția Națională Anticorupție tot pentru retrocedări ilegale. Afaceristul Dragoș Dobrescu, împreună cu fostul acționar de la Dinamo Cristi Borcea sunt denunțătorii în dosarul de corupție al fostului primar de la sectorul 2. Edilul a fost reținut de procurorii DNA în 2016, fiind acuzat de luare de mită. La scurt timp după, a fost reținută, în același dosar, și Loredana Claudia Radu, avocată la acea vreme în cadrul Baroului București, acuzată de complicitate la luare de mită și spălare de bani. Loredana Claudia Radu este avocata care l-a reprezentat și pe fostul premier Victor Ponta în dosarul Rovinari-Turceni. Presa a dezvăluit atunci că Dobrescu a apelat la Cristi Borcea pentru a-l ajuta să-l convingă pe Neculai Onțanu să aprobe o retrocedare de 12 hectare. Neculai Onţanu a fost acuzat de DNA că ar fi primit ilegal două terenuri de 1.500 de metri pătraţi în valoare de 1,4 milioane de euro. În schimb, s-ar fi obligat să faciliteze o retrocedare în sectorul pe care îl păstorea.

A scăpat de acuzații în 2017, după ce faptele s-au prescris. 

Sursa: Realitatea din Moldova

Articolul precedentComisia Europeană despre scutirea de TVA la achiziția de vaccinuri împotriva coronavirus
Articolul următorLudovic Orban, anunț de ultimă oră după alegerile parlamentare: Am luat decizia sa imi depun mandatul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau