Recent, un prieten mi-a trimis, evident prin intermediul rețelelor sociale, un tip de provocare. Respectiv, un text în care se arăta că deficitele mari sunt bune, că statele occidentale s-au dezvoltat pe baza deficitelor și că România este împiedicată acum să se modernizeze prin „încorsetarea” într-un prag de deficit bugetar de 3% din PIB.
Mesajul mergea și mai departe, către zona conspiraționistă care spunea că Uniunea Europeană este rău-voitoare și că dorește să împiedice dezvoltarea României. Eu mă dezic de prea multă conspirație, dar trebuie să recunosc că se întâlnește destul de des în spațiul public această idee a efectului negativ pe care deficitul de 3% din PIB îl are asupra dezvoltării țării.
Până de curând, a combate ideea susținută și aplicată frenetic de cuplul politic Dragnea-Tăriceanu (a utilității pentru economie a unui deficit bugetar cât mai mare) echivala cu a accepta să ți se pună eticheta de cetățean lipsit de patriotism. S-a ajuns până acolo încât să se spună că nu ești un bun român, dacă pledai pentru rigoare bugetară și fiscală.
Dincolo de etichete absurde, tema merită o succintă analiză. În primul rând, este adevărat că marile economii europene (Germania și Franța) au avut perioade în care au depășit limita de 3% din PIB în ceea ce privește deficitul bugetar.
Doar că anii 2008-2009, o dată cu instalarea crizei economice, au adus o altă abordare, mai conservatoare, asupra disciplinei bugetare europene. Regulile au fost convenite de toate statele Uniunii Europene, care, împreună, au și hotărât să le respecte. Și pentru cele mai multe dintre ele se și întâmplă acest lucru. 14 state europene au surplus bugetar și toate statele europene (cu două excepții) și-au redus deficitele, inclusiv Grecia, Spania sau Franța, care sunt date uneori drept exemplu de indisciplină bugetară. Singurele excepții sunt Cipru și România.
Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Croația, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Slovenia și Suedia au excedent bugetar. Alte șase state europene au deficit de sub 1% din PIB, iar Spania, Franța și Italia și-au redus deficitele bugetare, în perioada 2015-2018. Singurele state europene care, în această perioadă, au avut deficite bugetare în creștere sunt Cipru (de la -1% la -4,4% din PIB) și România (de la -0,6% la -3% din PIB).
În al doilea rând, Comisia Europeană nu exclude excepțiile și anume depășirea deficitului bugetar, dar acest lucru este agreat în măsura în care banii sunt folosiți pentru investiții. În România, nu este cazul. Concret, în primele 11 luni ale anului 2019, deficitul bugetar era de aproximativ 37 miliarde lei, în timp ce cheltuielile publice cu investițiile erau de numai 22 miliarde lei. Ceea ce înseamnă că deficitul este mult mai mare decât nivelul investițiilor punlice.
De asemenea, România, la fel ca alte state europene are la dispoziție pentru dezvoltare utilizarea fondurilor europene. Un capitol la care, se știe, nu excelăm.
În al treilea rând, România nu are doar deficit bugetar, ci și deficit de cont curent (5% din PIB, cel mai mare din UE) și deficit comercial. De exemplu, în anul 2019 (în primele 10 luni), 11 state europene aveau excedent de balanță comercială și alte 11 state ale UE aveau un deficit comercial mai mic decât România. Deci, nu suntem într-o companie prea plăcută, printre statele europene cu deficite comerciale mari.
Ceea era de demonstrat s-a demonstrat. Politicienii și economiștii care promit dezvoltarea prin deficite au o abordare populistă. În mod responsabil, dezvoltarea țării se poate face și cu deficite reduse.
