Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut marți o întrevedere cu secretarul american al energiei, Rick Perry.

 

Premierul României și secretarul american al Energiei au semnat un Memorandum de înțelegere între Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil.

În același timp, a fost abordată și tematica dezvoltării exploatărilor de resurse energetice din platoul continental al Mării Negre, temă relevantă pentru securitatea energetică a regiunii și Europei.

Potrivit unui comunicat al Guvernului de la București, memorandumul este rezultatul viziunii comune cu privire la rolul strategic al dezvoltării energiei nucleare în scopuri pașnice și marchează angajamentul de a lucra în direcția intensificării cooperării în domeniul nuclear civil.

Documentul oferă perspectiva consolidării relațiilor economice dintre cele două țări și a promovării obiectivului esențial al asigurării securității energetice, ca bază a prosperității pe termen lung a României.

Memorandumul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul nuclear, gestionarea deșeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activități de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum și agricultură, mai spune comunicatul Executivul.

Înaltul demnitar român a transmis părții americane determinarea Guvernului de la București pentru dezvoltarea pe baze pragmatice și mutual avantajoase a componentei economice a Parteneriatului Strategic, subliniind oportunitățile din alte domenii esențiale precum infrastructura sau modernizarea și digitalizarea de capacități existente.

Prim-ministrul a subliniat că Guvernul României are un interes major și instrumentele necesare pentru consolidarea relației comerciale și investiționale transatlantice, de natură să contribuie la asigurarea prosperității durabile și a securității statelor de pe cele două maluri ale Atlanticului. În acest context, a fost abordată inclusiv tematica dezvoltării exploatărilor de resurse energetice din platoul continental al Mării Negre, temă relevantă pentru securitatea energetică a regiunii și Europei.

Totodată, șeful Executivului a afirmat disponibilitatea menținerii unui dialog constant și constructiv cu investitorii americani interesați de piața din România, „inclusiv pentru identificarea soluțiilor optime de asigurare a succesului proiectelor și investițiilor în economia țării noastre”.

Articolul precedentNiciun turist român nu a cerut repatrierea după falimentul Thomas Cook
Articolul următorDirectorul general de la Avioane Craiova, revocat din funcție la doar trei luni de la numire