Autorităţile evaluează, în prezent, cele trei oferte depuse pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Drumului Naţional 28B, Târgu Frumos – Botoşani, o investiţie în valoare estimată de 268,6 milioane lei, fără TVA, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un comunicat de presă.
Potrivit CNAIR, reabilitarea şi modernizarea DN 28B, în lungime de 71,512 km, are finanţare de la Bugetul de Stat, iar după finalizarea procedurilor de obţinere a finanţării din fonduri UE, aceste lucrări vor fi finanţate din fonduri europene nerambursabile.
„În prezent, cele trei oferte depuse la data de 01.06.2019 sunt în procedura de evaluare. Durata contractului este de 29 luni, din care 5 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie. De asemenea, perioada de garanţie a lucrărilor este de 5 ani şi poate fi majorată de ofertanţi până la un maxim de 8 ani”, precizează CNAIR.