Carlos Ghosn

Fostul preşedinte şi director general al Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat din nou de autorităţile japoneze, informează cotidianul The Guardian, citând presa niponă.

 

Fostul preşedinte şi director general al Nissan, Carlos Ghosn, a fost arestat din nou de autorităţile japoneze în legătură cu noi acuzaţii, acţiune ce probabil anulează orice speranţă a acestuia că ar putea fi eliberat pe cauţiune săptămâna aceasta.

Ghosn, care a fost arestat prima dată în luna noiembrie, fiind acuzat de nereguli financiare, a fost arestat din nou, vineri, sub suspiciunea de abuz de încredere în formă agravată, a transmis postul NHK.

Acţiunea procurorilor vine la mai puţin de o zi după ce o instanţă niponă a respins cererea procurorilor de prelungire a perioadei de detenţie în legătură cu acuzaţiile precedente, hotărâre ce făcea posibilă eliberarea pe cauţiune a fostului oficial.

Ghosn a fost arestat iniţial sub suspiciunea că ar fi declarat o valoare mai redusă a veniturilor sale în perioada 2011-2015, potrivit Mediafax.

Articolul precedentPwC: Modificările fiscale, la limita infringementului
Articolul următorSociete Generale a acceptat să-și vândă participația Banque Postale Financement