Ajutorul pentru încălzire va fi aprobat și pentru toamna anului 2024 și se va acorda și în 2025. Voucherele pentru lemne vor fi acordate în aceleași condiții ca până acum, conform Legii privind Venitul Minim de Incluziune, și vor fi luate în considerare doar cererile depuse după 1 ianuarie 2025, pentru ajutorul acordat anul viitor.
„Măsura aplicată vine în sprijinul celor aflați în dificultate financiară, mai ales că o mare parte a beneficiarilor de ajutor pentru încălzire și a suplimentului pentru energie fac parte din categoria pensionarilor și a familiilor cu copii.”, a declarat Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
Cine beneficiază de ajutorul de la stat
Cardul de energie este livrat prin Poșta Română în 2024, direct la domiciliul persoanei care beneficiază de acest ajutor. Cardul de energie 2024 a fost distribuit până la data de 15 aprilie 2024. Beneficiarii voucherelor pentru încălzire sunt obligați să furnizeze corect toate informațiile referitoare la componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pe baza unei dispoziții emise de primar și se are în vedere venitul mediu lunar pe membru de familie sau persoană singură:
– mai mic de 200 lei: 100%
– între 200,1 și 320 lei: 90%
– între 320,1 și 440 lei: 80%
– între 440,1 și 560 lei: 70%
– între 560,1 și 680,1 lei: 60%
– între 680,1 lei și 920 lei: 50%
– între 920,1 și 1040 lei: 40%
– între 1040,1 și 1160 lei: 30%
– între 1160,1 și 1280 lei: 20%
– între 1280,1 și 1386 lei (pe membru de familie): 10%
– între 1280,1 și 2053 lei (pentru persoană singură): 10%
De asemenea, familiile cu venituri mici vor beneficia de subvenții pentru plata facturilor la energie și după data de 1 aprilie 2025, când expiră perioada de plafonare a prețurilor. Anunțul a fost făcut de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Despre o posibilă explozie a prețurilor după data de 1 aprilie 2025, Ministrul Energiei a venit cu precizări clare.
„Ne străduim să nu se întâmple asta. Pe de-o parte să încurajăm furnizorii, pe cei care ne trimit facturile acasă, care achiziționează energia electrică pe care ulterior le-o furnizează nouă, să cumpere din timp această energie electrică, nu să stea pe bursă, pentru că bursa fluctuează, se pot întâmpla multe lucruri de la o zi la altă. Și pentru consumatorii vulnerabili, acele persoane care realmente nu își pot plăti facturile la finalul luni să avem măsuri țintite de sprijin. Din vârful crizei energetice și până astăzi, România a subvenționat în funcție de nivelul de consum, știți că dacă într-o lună de zile ai în total sub 100 kWh, plătești acel maxim de 0,68 de lei pe kWh. Dacă ai peste 300 kWh, plătești 1,3 lei pe kWh, deci dublu. Și atunci ideea e așa, să subvenționăm acele familii care au venituri mici, nu neapărat un consum mic.”