Guvernul României negociază cu Volkswagen deschiderea unei fabrici auto, dar proiectul i-ar putea fi suflat.
Bulgaria şi-a îmbunătăţit oferta înaintată miercuri constructorului auto Volkswagen, în încercarea de a modifica decizia firmei germane referitoare la ţara care va găzdui noua sa uzină din Europa de Est, a declarat fostul preşedinte bulgar Rosen Plevneliev, care în prezent conduce grupul bulgar de negociatori, informează BTA, scrie Stiripesurse.ro
Într-un interviu acordat postului public de radio din Bulgaria, Rosen Plevneliev a dezvăluit că Bulgaria a propus dublarea subvenţiilor, până la 260 milioane de euro, oferite grupului Volkswagen. „Bulgaria a pregătit o propunere minunată, care oferă maximul posibil conform legislaţiei Uniunii Europene”, a spus Plevneliev.
Aceste informaţii vin la câteva zile după ce în media au apărut informaţii potrivit cărora Consiliul de administraţie de la Volkswagen a amânat decizia finală privind construirea unei fabrici în Turcia, pe fondul criticilor internaţionale la adresa operaţiunilor militare derulate de Ankara în Siria şi al temerilor legate de efectele potenţiale asupra imaginii VW.
Plevneliev şi-a exprimat speranţa că board-ul Volkswagen va amâna luarea unei decizii finale pentru luna noiembrie şi îşi va revizui planurile privind locul în care va fi construită viitoarea sa uzină. Fostul preşedinte a subliniat că autorităţile de la Sofia au mai multe idei cu privire la modul în care pot sprijini Volkswagen cu măsuri suplimentare în domeniul infrastructurii şi educaţiei.
În România, ministrul demis al Mediului de Afaceri, Ştefan-Radu Oprea, a anunţat marţi că autorităţile au reluat discuţiile cu Grupul Volkswagen pentru a aduce investiţia în România, în contextul în care compania a amânat decizia cu privire la construirea unei fabrici în Turcia.
Volkswagen a analizat mai multe posibile locaţii pentru noua sa uzină din Europa de Est, inclusiv România, Serbia şi Bulgaria, dar până la urmă grupul german a optat pentru Turcia.