Într-un moment în care pandemia de coronavirus afectează companiile aeriene din întreaga lume, cei mai importanți transportatori low-cost din Europa încearcă să profite de oportunitate și să-și extindă flotele, arată o analiză Bloomberg.
Wizz Air, a treia mare companie aeriană low cost din Europa, după Ryanair şi EasyJet Plc, și-a anunţat intenția de a continua extinderea flotei. Anunțul vine în condițiile în care companiile tradiționale amână momentul preluării aeronavelor comandate și apelează la diverse scheme de ajutor, pentru a se menține pe linia de plutire.
De altfel, cel mai mare operator low cost, Ryanair, s-a opus pachetelor de sprijin acordate unor mari transportatori aerieni precum Air France-KLM şi Deutsche Lufthansa AG. Mai mult, compania irlandeză a anunțat că analizează varianta de a comanda un număr suplimentar de avioane Boeing 737 Max, când acestea vor fi din nou autorizate să zboare, potrivit Bloomberg.
Într-un astfel de scenariu, analiștii estimează că Ryanair își va consolida cu câteva poziții cota de piață, iar în jurul anului 2023 ar putea ajunge imediat după liderul Lufthansa.
O posibilă explicaţie este aceea că operatorii low-cost au fost surprinși de criza covid într-o poziție mai bună, cu resurse de lichidități mult mai mari decât companiile aeriene. Un alt avantaj, ce s-ar putea dovedi crucial în perioada imediat următoare, este acela că low-costul se bazează pe cursele pe distanțe scurte, segmentul care ar urma să-și revină cel mai repede după criză.
Compania Wizz Air, cu sediul în Ungaria, a anunțat că vrea să îşi extindă noua sa bază de pe aeroportul londonez Gatwick, de la un avion până la 20, în decurs de un an, dacă va putea obţine suficiente sloturi de decolare şi aterizare.