Benzina se va scumpi cu 29 bani/l, iar motorina cu 26 bani/l în prima zi a anului viitor, în urma deciziei Guvernului de a actualiza nivelul accizelor cu rata inflaţiei, urmând ca o majorare cu alţi 43 bani/l de benzină şi 40 bani/l de motorină să aibă loc şi începând cu 1 iulie 2024. În total, scumpirea carburanţilor cauzată de majorarea fiscalităţii de anul viitor va fi de 72 de bani/l la benzină şi de 66 bani/l la diesel.

Raportat la actualele preţuri, de aproximativ 6,5 lei la benzina standard şi 7 lei la motorina standard, majorarea accizelor pe întreg anul 2024 va conduce la scumpirea benzinei cu 11% şi a motorinei cu 9,5%.

Potrivit recent adoptatei ordonanţe de urgenţă 115/2023, “în anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10 – 12 (benzină cu plumb, benzină fără plumb şi motorină – n.red.) din anexa nr. 1 la titlul VIII – Accize şi alte taxe speciale, se actualizează cu creşterea preţurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, faţă de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, după cum urmează: începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 50% din creşterea preţurilor de consum; începând cu data de 1 iulie 2024, cu 50% din creşterea preţurilor de consum”.

Acciza la benzină se va majora pe 1 ianuarie cu 13,7% faţă de cea valabilă pe 2023 şi pe 1 iulie cu 18% faţă de cea valabilă în perioada 1 ianuarie-30 iunie, iar cea la motorină cu 13,35%, respectiv 18%, conform Profit.ro.

Rata inflaţiei din septembrie 2023, potrivit INS, a fost de 8,8%, ceea ce, în mod normal, ar fi condus la o majorare a accizelor cu 14 bani/l la motorină şi cu 16 bani/l la benzină, şi la o scumpire a carburanţilor, după aplicarea TVA, cu 17 bani/l a motorinei şi cu 19 bani/l a benzinei pe întreg anul, jumătate de la 1 ianuarie, iar cealaltă de la 1 iulie.

Surprinde astfel, nivelul de peste 3 ori mai ridicat al majorării accizei, oferind şi o posibilă explicaţie: formula de actualizare a accizelor din Codul Fiscal nu este una simplă, care să se raporteze de la an la an, ci una care se raportează la valoarea accizelor din perioada octombrie 2014 – septembrie 2015. Iar pentru 2023 guvernul a acordat o derogare prin care accizele la benzină şi motorină erau scutite de la indexarea cu rata inflaţiei, de 13,8% în 2022.

Aşa se face că, potrivit formulei de calcul, în 2024, se pare că şoferi vor “plăti” şi derogarea acordată pentru 2023, accizele urmând a se indexa mult mai agresiv, probabil nu numai cu rata inflaţiei din 2023, 8,8%, ci şi cu cea din 2022, 13,8%, precizează sursa citată.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentUltima ședință de Guvern din 2023 – Marcel Ciolacu: „Am decis să prelungim cu 6 luni ÎNGHEȚAREA prețurilor RCA”
Articolul următorGaura din bugetul țării se apropie de 75 de miliarde de lei. Avertisment sumbru, românii vor achita

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau