Bucureștenii nu au aflat nici până acum cât vor plăti pentru factura la întreținere. După ce ANRE a majorat prețul gigacaloriei, Termoenergetica vrea să dubleze tarifele pentru transport și distribuție. Prețul gigacaloriei ar crește, astfel, cu peste 200 lei.
Potrivit calculelor făcute pentru Realitatea Plus de un administrator de asociație de locatari din București, valoarea facturii pentru apartament cu 2 camere ar crește cu circa 200-250 de lei, în condițiile în care prețul gigacaloriei s-ar majora cu 50-80%, dar s-ar păstra principiul ca sibvenția să acopere 2 treimi din acest preț.
În caz contrar, majorarea ar fi și mai semnificativă, iar valoarea unei facturi de întreținere ar putea ajunge, pe timpul iernii, la 1.000 de lei. Pentru fiecare cameră în plus, valoarea facturii ar putea crește cu circa 500 de lei.
Joi, primarul general Nicușor Dan și premierul interimar Florin Cîțu discută o soluție care să implice atât Guvernul, cât şi Primăria Capitalei, astfel încât bucureştenii să fie cât mai puţin afectaţi de recenta creştere a preţurilor din energie, iar apoi, treptat, să fie reabilitat sistemul de termoficare.
Aparatul folosit în fiecare zi care îți încarcă factura la CURENT. Cum să reduci semnificativ consumul