Nouriel Roubini, 2022 - Profimedia
Nouriel Roubini, 2022 - Profimedia

Faimosul economist Nouriel Rubini, cel care a prezis criza din 2008, trage din nou un semnal de alarmă. Acesta avertizează cu privire la o avalanșă de dezastre în viitor, unele economice, dar și legate de mediu.  

e această dată, economistul american Nouriel Roubini spune că a identificat zece așa-numite ”mega-amenințări” la adresa lumii care cuprind dezastre economice, monetare sau legate de datorii, politice, dar și de mediu.

Expertul mai spune că în viitor va exista și o adevărată luptă pentru supremația tehnologică dintre China și SUA. El susține însă că aceste neînțelegeri nu vor face altceva decât să agraveze și mai mult tensiunile dintre cele două state. Specialistul a devenit cunoscut după ce a avertizat cu privire la o prăbușire mondială din 2008, relatează Realitatea PLUS. 

Profesorul de la Universitatea din New York Nouriel Roubini și-a câștigat reputația de pesimist pe Wall Street, împărtășind multe predicții sumbre cu publicul de-a lungul anilor, fiind supranumit Dr. Doom. 

Este vorba de „10 mega-amenințări”, incluzând dezastre economice, financiare, politice, tehnologice și de mediu.

Economistul susține că economia se îndreaptă către „o criză de stagflație, pe care nu am mai văzut-o până acum”. Roubini a sugerat la începutul acestui an că economia SUA va cădea într-o recesiune profundă până la sfârșitul acestui an.

El susține că o combinație economică toxică de creștere scăzută și inflație ridicată va duce la „un lanț de crize financiare” în întreaga lume în următorii ani. Argumentele sale se bazează pe ideea că intrăm într-o nouă eră în economia mondială, după „hiper-globalizare”, care a inclus o relativă stabilitate geopolitică și inovații tehnologice care au contribuit la menținerea unei inflații moderate încă de la Războiul Rece.

„Marea Moderație a început să se fisureze în timpul crizei financiare globale din 2008 și apoi s-a rupt în cele din urmă în timpul recesiunii din pandemia COVID-19 din 2020. În ambele cazuri au existat recesiuni severe, dar inflația a rămas inițial scăzută având în vedere șocurile cererii, astfel, politicile monetare, fiscale și de credit lejere au împiedicat deflația să se instaleze. 

Dar de data aceasta este diferit, deoarece inflația a crescut din 2021 și multe întrebări serioase și importante apar acum și sunt dezbătute de economiști, factorii de decizie politică și investitori”, anunță sumbru Roubini  într-un editorial pentru The Time.

Roubini consideră că „era în care intrăm, caracterizată de marea instabilitate stagflaționistă, va include tendințe precum îmbătrânirea populației, schimbările climatice, întreruperile lanțului de aprovizionare, protecționismul mai puternic și readucerea industriei acasă la granițele țării”. Pentru a  lupta împotriva inflației, Roubini susține că băncile centrale vor trebui să ridice dobânzile înapoi la normele istorice, după ani de zile în care au mers în direcția opusă.

„Normalizarea rapidă a politicii monetare și creșterea ratelor dobânzilor vor conduce gospodăriile, întreprinderile, instituțiile financiare și guvernele cu efect de levier puternic la faliment și insolvență”, potrivit lui Roubini, care a mai arătat că ponderea relativă a datoriei private și publice globale în PIB-ul global a crescut de la 200% în 1999 la 350% în acest an.

„Roubini avertizează că ne așteaptă criza datoriilor din timpul vieții noastre. Mama tuturor crizelor datoriilor pare inevitabilă fie în acest deceniu, fie în următorul”, relatează time.news.

El are o poziție diferită față de alți economiști în legătură cu politica aplicată de băncile naționale în această criză. Acesta mai susține că oficialii băncilor centrale trebuie să decidă să înceteze majorarea dobânzilor în viitorul apropiat, altfel inflația va deveni o problemă în întreaga lume. Roubini apreciază că, atunci „când se confruntă cu piețele stagflaționiste, băncile centrale trebuie să-și înăsprească politicile – chiar și atunci când economia se îndreaptă către o recesiune”.

Roubini mai avertizează că actuala generație de guvernatori ai băncilor centrale nu ar fi pregătită pentru această provocare a avalanșei de crize ce vine. 

„Este foarte probabil ca aceștia să nu facă nimic pentru a opri stagflația, combinația dureroasă de creștere economică mică și creștere puternică a prețurilor, ce va face ca anii 70 să pară doar o încălzire. Acest lucru nu va duce decât la o mare criză a datoriilor stagflaționiste”, avertizează Roubini, în The Time.

„Vor urma alte prăbușiri valutare și instabilitate economică. Slăbiciunea financiară a Greciei și a Italiei ar putea declanșa o prăbușire a uniunii monetare europene. Turbulențele financiare vor duce, de asemenea, la mai mult protecționism și la relocalizarea producției industriale. Acest lucru va accelera deglobalizarea și fragmentarea în continuare a lumii noastre interconectate”, mai spune Roubini.

Economistul are și un sfat pentru investitori: „Evitați bursele și obligațiunile pe termen lung”. Acesta atrage atenția că „investitorii ar trebui să găsească active care vor fi acoperite împotriva inflației, riscurilor geopolitice și a daunelor mediului. Acestea includ obligațiuni guvernamentale pe termen scurt și cele legate de inflație, aur și alte metale prețioase și proprietăți imobiliare care nu sunt influențate de afectarea mediului”.

FSIS „Școala mea” este un portal federal unic cu acces la conținut și servicii educaționale, care este implementat ca parte a unui experiment de introducere a unui mediu educațional digital. Aprobarea sistemului a început la 1 septembrie în 15 regiuni ale Federației Ruse, iar din 2023 toate școlile din Rusia ar urma să fie conectate la acesta

Articolul precedentDacia si Ford România, producții record. Crizele s-au dovedit o oportunitate
Articolul următorNorii negri încep să se abată asupra economiei noastre