Vin avertismente după avertismente pentru români, iar perioada dobânzilor mici a devenit istorie! Economiștii susțin că va fi din ce în ce mai greu pentru să obținem un credit din cauza dobânzilor uriașe și a condițiilor de creditare. Consecințele se văd deja în piață. Oamenii care au dat avansul pentru locuință nu se mai încadrează la împrumuturile mari pe care le puteau lua anul trecut. Între timp, ratele continuă să crească, iar pentru un credit de 250 de mii de lei pentru 30 de ani, românii plătesc dublu.
Banca Națională a României îndeamnă la prudență în ceea ce privește creditarea, mai ales că dobânzile au crescut față de anul trecut și de acum doi ani.
Dobânda cheie se menține la 7%, iar ROBOR și IRCC se apropie unul de altul, dar la valori mari. În același timp, economiștii avertizează că în viitor românii vor putea face un credit la bancă doar dacă au venituri mai mari. Mai ales că băncile au înăsprit condițiile de creditare.
Purtătorul de cuvînt al Băncii Centrale – Dan Suciu anunță că nu se va schimba modul de creditare în următoarea perioadă.
„ N-aș spune că vor urma lucruri care să schimbe fundamental modul de creditare pe care-l avem acum. Să nu uităm că avem deja o restricție a BNR în ceea ce privește nivelul ratelor: 40% din venituri. Pentru a limita creditele neperformante și de a nu expune cetățenii care se împrumută la o creștere nesustenabilă a ratelor”, a explicat Dan Suciu, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.
„Consecința e una bună: nu avem credite neperformante, sunt în scădere – 2,5% din totalul creditelor sunt neperformante, anul trecut erau 3,5%. Cu toate că trecem printr-o perioadă cu dobânzi foarte ridicate”, a adăugat Dan Suciu.
Se așteaptă o scădere ușoară a dobânzilor în următoarele luni, a anunțat Dan Suciu.
„Este o tendință de scădere ușoară a dobânzilor pe ROBOR chiar dacă se mențin în jurul a 6,80, cât e ROBOR acum, la 3 luni. În ceea ce priveste IRCC, trimestrul acesta este de vârf, e foarte aproape de 6, dar cum el reflectă tranzacțiile pe scadențe mai scurte de acum 6 luni, putem anticipa că trimestrul următor vom avea o ușoară scădere.
Ne așteptăm la o ușoară scădere a dobânzilor, dar, evident, contextul in care inflația este încă ridicată, chiar dacă pe un trend descendent, nu putem avea o scădere bruscă, masivă a dobânzilor la credite”, a mai spus purtătorul de cuvânt BNR.
Cum sunt influențate ratele românilor în 2023 de ROBOR și IRCC
Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a stagnat miercuri, 19 aprilie, pentru a cincea zi la rând la 6,80%, valoare înregistrată în şedinţa precedentă. O valoare similară nu a mai fost înregistrată din data de 31 august 2010.
La începutul anului trecut, indicele era 3,02%, iar în martie 2022, indicele era cotat la 4,25%. Indicele ROBOR la 3 luni a început anul 2022 la 3,02%, iar în urmă cu doi ani, la începutul lui 2021, se situa la 1,98%.
Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie 2022, când Rusia de declarat război Ucrainei. Atunci indicele a crescut de la 3,56% în data de 23 februarie 2022 la 3,61% în data de 24 februarie 2022. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 7,00%, de la 7,02%.
Indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, este de 5,98%, pentru al patrulea trimestru din 2022.
În ultimele 15 luni, IRCC a crescut de peste cinci ori. Indicele IRCC a crescut ușor față de primul trimestru, și, chiar dacă nu este o creștere mare, ratele se vor majora simțitor. La început de 2022, IRCC era de 1,17%. Pentru românii cu credite cu dobândă variabilă, ratele se majorează simțitor. Potrivit BNR, în prezent, în România peste 450.000 de români cu astfel de finanțare.
Întoarcerea la dobânzi de 1%, 2% nu mai este posibilă, avertizează Dan Suciu.
„Din păcate, nu. Acele dobânzi au fost o excepție economică datorate unei conjuncturi speciale. Dupa criza din 2008-2009 piețele au fost inundate de bani. Inflația de azi e cumva o consecință a acelei perioade, deci, ca să nu repetăm o greșeală, care, chiar dacă pentru unii a adus dobânzi foarte mici, pentru toată lumea a adus o inflație ridicată. Probabil că în următorii ani nu vom mai avea așa ceva. Ele trebuie să fie real pozitive, și pentu depozite, trebuie să ajungem la o inflație care să nu mai fie de două cifre, iar dobânzile să fie totuși rezonabile”, a explicat Dan Suciu.
Acesta a explicat din nou ce condiții trebuie respectate de cei care au nevoie de credite de la bănci.
„O soluție nu se transmite de la un caz la altul. Socoteala bună de la început elimină suprizele, iar limita aceea de 40 la sută din venituri trebuie luată cu mare seriozitate și rigoare”, a avertizat Dan Suciu.
Sursa: Realitatea Financiara