Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) salută decizia agenției de rating FTSE – Russell, comunicată în cursul serii de 26 septembrie 2019, privind promovarea Bursei de Valori București (BVB) la statutul de piață emergentă, conform unui comunicat de presă.
Potrivit acestuia, decizia vine după o perioadă de trei ani în care evoluția pieței de capital din România a fost atent monitorizată, iar concluzia reprezintă o recunoaștere a progreselor înregistrate pe mai multe paliere calitative și cantitative. Au fost recunoscute astfel îmbunătățirea mecanismelor de tranzacționare și post-tranzacționare, transparența sporită în ceea ce privește reglementările aplicabile pieței de capital, creșterea guvernanței emitenților și, nu în ultimul rând, evoluția pozitivă a lichidității pieței.
“Este o veste extraordinară pentru economia României. ASF a sprijinit constant, prin ridicarea barierelor legislative și prin scăderea costurilor, Bursa de Valori și piața de capital din România. Sunt convins că datorită noului statut, Bursa de la București va avea un suflu nou și vom vedea noi investitori și emitenți de calibru”, a declarat președintele ASF, Leonardo Badea.
Noul statut al BVB arată că piața de capital din România se înscrie pe culoarele fluxurilor de capital către țările emergente. Aplicarea acestei decizii de către FTSE se face gradual, cu trei mari repere temporale:31 decembrie 2019 – reconfigurarea indicativă a structurii pentru nouă indici dezvoltați de FTSE, prin preluarea datelor de tranzacționare pentru primii trei emitenți din România (Romgaz, Banca Transilvania și BRD- Group SG);30 iunie 2020 – preluarea datelor exacte privind coeficienții alocați celor trei emitenți pentru introducerea în familia de indici FTSE;Septembrie 2020 (după a treia zi de vineri) – intrarea efectivă a emitenților din România în indicii FTSE.
„ASF urmărește cu maxim interes și cu angajament ferm deciziile care urmează că fie luate în luna iunie a anului 2020 de către MSCI, agenție de clasificare a piețelor de capital, privind încadrarea Bursei de la București în aceeași categorie a piețelor emergente”, se arată în comunicat.