Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a anunţat, sâmbătă la o şedinţă a Consiliului Judeţean Vrancea, că vor fi alocate circa 700 milioane euro, prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, pentru realizarea parcurilor industriale.
„Prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă vor fi alocate sume importante, aproximativ 700 de milioane de euro pentru realizarea acestor parcuri industriale. Dorinţa noastră şi obiectivul nostru este să realizăm în judeţul Vrancea câteva parcuri industriale. Judeţul Vrancea şi Moldova vor beneficia în următorii ani de o altă infrastructură, atât feroviară cât şi rutieră. Din toate analizele noastre, la sfârşitul anului 2024 vom circula pe Autostrada A7 Moldova, cel puţin de la Ploieşti la Bacău. Acest lucru înseamnă o capacitate mărită de transport, o infrastructură îmbunătăţită care trebuie completată şi cu activitate economică. Dacă aşteptăm să finalizăm autostrada şi să să ne apucăm de activitate economică, mi se pare totul greşit. Lucrurile trebuie făcute într-un tot unitar, ce poate genera pentru judeţul Vrancea dezvoltarea”, a declarat Ion Ştefan, sâmbătă la Focşani, potrivit news.ro
Sursa: Realitatea Financiara