Cea mai mare parte a angajaţilor Termocentralei Mintia au depus cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări de la Complexul Energetic Hunedoara. 530 dintre cei aproximativ 700 de salariaţi ai unităţii au cerut să plece, în schimbul unei prime de 10.000 de euro.
Alţi 887 de angajaţi din sectorul de minerit al Văii Jiului au decis să înainteze cereri pentru a fi incluşi pe listele de disponibilizări, a declarat, pentru Agerpres, administratorul special al CEH, Cristian Roşu.
Conducerea Companiei a prelungit până vineri termenul de depure a cereri de disponibilizare, după ce, iniţial, acesta fusese anunţat pentru joi, 13 mai.
Angajaţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) care doresc să plece din cadrul companiei prin procedura de disponibilizare colectivă ar putea beneficia de o compensaţie în bani în valoare de aproape 10.000 de euro, ce uremază a fi impozitat cu 10%, dar şi de venituri de completare, potrivit propunerilor formulate de conducerea societăţii şi sindicate. Angajaţii din minerit vor primi venituri de completare timp de 4 ani, iar cei din sectorul energetic vor beneficia de aceste sume pentru o perioadă de doi ani.
Disponibilizările de personal vor face obiectul unei ordonanţe de urgenţă, ce va fi discutată într-o şedinţă de guvern.