ANRE o dă la întors. Consumatorii casnici pot schimba contractele de energie electrică până pe 31 martie

Becuri
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie prelungeşte până la 31 martie perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare pe piaţa reglementată, a declarat, luni, pentru Agerpres, vicepreşedintele instituţiei.
"Este vorba despre perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte pe piaţa concurenţială cu furnizorul lor, care se prelungeşte până la 31 martie, urmând ca acel preţ din oferta concurenţială să se aplice cu data de 1 ianuarie. Până acum, acest termen era 1 februarie, iar propunerea este de a prelungi cu încă două luni pentru a da timp atât consumatorilor să ia această decizie, cât şi furnizorilor, pentru că, dacă au într-o lună un volum foarte mare de consumatori de gestionat, practic nu vor putea procesa un număr atât de mare de solicitări. Planul este ca pe 15 ianuarie să aprobăm această propunere în Comitetul de reglementare", a afirmat Zoltan Nagy-Bege.Decizia ANRE vine pe fondul valului de critici la adresa instituției cu rol de arbitru al pieței energetice. Autortitatea de Reglementare a oferit târziu și într-un mod considerat netransparent informații despre diferența între oferta concurențială și cea reglementată, după liberalizarea pieței de energie electrică, de la 1 ianuarie.De la data respectivă, consumatorii care au rămas în regim reglementat, circa 6 milioane, vor plăti preţuri mai mari cu 13-26%.
Citește și:
- 20:00 - Ministerul Energiei propune declararea situației de CRIZĂ pe piața carburanților, reducerea accizelor și repornirea rafinăriei Lukoil–Ploiești
- 19:23 - Iranul a transformat economia globală în armă: urmează penurie de orice. Avertisment dur al unui analist american, în dialog cu Mario Nawfal – VIDEO
- 12:17 - Petrolului în 2022 vs. 2026. De ce plătim mai mult la pompă deși barilul este mai ieftin?
- 09:52 - România în criză, Bolojan refuză să refuză să reducă accizele la carburanți. Motorina a sărit de 9 lei litrul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











