Consiliul Concurenței anunță că pe pagina de web a instituției sunt disponibile comparatoarele de prețuri pentru energie electrică și gaze, elaborate pe ANRE. Decizia a fost luată tocmai pentru a extinde posibilitatea de acces la acest instrument.
Comparatoarele de tarife pentru ofertele furnizorilor de gaze naturale și energie electrică sunt acum disponibile și pe pagina web a autorității de concurență, www.consiliulconcurentei.ro. În contextul liberalizării pieței de energie electrică, comparatorul de tarife realizat de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE a fost accesat de mulți consumatori casnici pentru a analiza ofertele furnizorilor, ceea ce a dus la o îngreunare a funcționării acestuia.
Comparatorul de prețuri pentru energia electrică este disponibil accesând acest link: http://www.consiliulconcurentei.ro/anre-comparator-energie-electrica/
Comparatorul de prețuri pentru gaze naturale este disponibil accesând acest link: http://www.consiliulconcurentei.ro/anre-comparator-gaze-naturale/
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a aprobat, joi, un ordin în acest sens. A fost stabilit, de asemenea, un nou termen până la care clienţii au obigaţia de a semna un nou contract – 30 iunie.
Comparatoarele de tarife sunt aplicații prin intermediul cărora consumatorii pot analiza ofertele furnizorilor de gaze naturale și energie electrică și pot accesa, în mod direct şi centralizat, informaţii privind ofertele furnizorilor, documentele necesare încheierii contractelor, modalitatea de transmitere către furnizori a documentelor.
Noul ordin mai mult îi încurcă pe consumatori şi lasă multe probleme nerezolvate, a afirmat Răzvan Nicolescu, expert în energie şi fost preşedinte al Agenţiei Europene pentru Reglementare în Energie.