Guvernul Statelor Unite au extins o listă neagră de companii, pentru a include unele startupuri chineze de Inteligenţă Artificială, penalizând Beijingul pentru modul în care tratează minorităţile musulmane şi amplificând tensiunile înaintea discuţiilor comerciale la nivel înalt care urmează să aibă loc în această săptămână, transmite Reuters.
Decizia, care a atras o reacţie dură din partea Beijingului, are ca obiect 20 de birouri de securitate publică din China şi opt companii, între care firma de supravegheri video Hikvision, precum şi liderii în tehnologia de recunoaştere facială SenseTime Group şi Megvii Technology.
Măsura interzice companiilor respective să cumpere componente fabricate de companii americane fără acordul guvernului SUA şi urmează aceeaşi procedură ca cea aplicată în cazul Huawei Technologies, respectiv motivarea cu riscuri de securitate naţională.
Oficialii americani au afirmat că măsură nu are legătură cu reluarea în această săptămână a negocierilor comerciale cu China, dar semnalează că nu va avea loc o relaxare a atitudinii ferme a preşedintelui Donald Trump.
Departamentul pentru Comerţ a anunţat că ”entităţile ai fost implicate în încălcarea drepturilor omului şi abuzuri în aplicarea campaniei de represiune a Chinei, a detenţiilor arbitrare şi a supravegherii prin mijloace tehnologice a uigurilor, kazahilor şi altor membri ai minorităţilor musulmane.
”Guvernul american şi Departamentul pentru Comerţ nu pot şi nu vor tolera suprimarea minorităţilor etnice din China”, a spus secretarul pentru Comerţ Wilbur Ross.
China afirmă pe de altă parte că Statele Unite nu trebuie să se amestece în afacerile sale interne. China va continua să ia măsuri ferme, hotărâte, pentru a-şi proteja suveranitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Geng Shuang, într-o conferinţă de presă regulată, fără să elaboreze.
Hikvision, cu o capitalizare de circa 42 de miliarde de dolari, se descrie ca fiind cel mai mare producător de echipamente de supraveghere video din lume.
SenseTime, evaluată la 4,5 miliarde de dolari la o rundă de finanţare din mai 2018, este una dintre cele mai valoroase companii unicorn de inteligenţă artificială, în timp ce Megvii, susţinută de gigantul de comerţ electronic Alibaba, este evaluată la aproxomativ 4 miliarde de dolari şi se pregăteşte pentru o ofertă publică iniţială prin care vrea să atragă cel puţin 500 de milioane de dolari în Hong Kong.
Celelalte companii incluse pe listă sunt firma de recunoaştere vocală iFlytek, producătorul de echipamente de supraveghere Zhejiang Dahua Technology, firma de recuperare a datelor Xiamen Meiya Pico Information, firma de recunoaştere facială Yitu Technology şiYixin Science and Technology.
Un purtător de cuvânt al Hikvision în SUA a spus că aceasta ”se opune că tărie” deciziei şi a notat că în ianuarie a angajat un expert în drepturile omului şi fost ambasador în SUA pentru consultanţă în domeniul complianţei dreoturilor omului.
Hikvision a anunţat că evaluează impactul includerii pe lista neagră şi că lucrează la planuri de rezervă.
John Honovich, fondator al IPVM, a spus că Hikvision şi Dahua au ca furnizori Intel, Nvidia, Ambarella, Western Digital şi Seagate Technology, iar impactul măsurii asupra companiilor chineze va fi ”devastator”.
Includerea pe lista neagră a Huawei a afectat numeroşi furnizori americani care depindeau de veniturile din partea celui mai mare producător de reţele de telecomunicaţii din lume şi a făcut mai dificil pentru Huawei să îşi vândă produsele.
Reuters a relatat în august că Hikvision obţine aproape 30% din venituroel de 50 de miliarde de yuani (7 miliarde dolari) din străinătate.
SenseTime şi-a exprimat dezamăgirea provocată de măsura americană, Megvii a arătat că obiectează puternic, în timp ce Iflytek a anunţat că operaţiunile sale zilnice nu vor fi afectate, iar Xiamen Meiya a arătat că veniturile din străinătate reprezintă sub 1% din veniturile totale, iar majoritatea frurnizorilor săi sunt locali.