De la 1 ianuarie, 12 lei în plus, atât vor primi copiii între doi și 18 ani. Pentru copiii de până la 2 ani, alocația va crește cu 30 de lei. Echipa Realitatea Plus a făcut un experiment. Iată ce putem cumpăra cu această sumă. 

Avem 255 de lei, suma pe care o vor primi copiii de la 1 ianuarie 20223 cu vârste de la 2 ani până la 18 ani. Am încercat să includem în această sumă produse alimentare de baza cum ar fi carne, lapte, fructe, produse pentru sandwichuri, produse pe care ei le preferă aproape zlnic, mai ales la școală, câteva dulciuri. Iar de banii rămași am reușit să achiziționăm și rechizite pentru școală, două caiete, creioane colorate și un stilou pentru care am plătit aproximativ 50 de lei.

Chiar și așa produsele sunt puține, iar de medicamente sau haine pentru școală nici nu poate fi vorba. Părinții se plâng că banii sunt foarte puțini pentru a acoperi nevoile copiilor în fiecare lună.

„Numai pampersul… gândiți-vă ca sunt minim 6 pampersi pe zi si as vrea sa-i intreb… sa zicem ca sunt ar fi un leu doi lei sa zic.. pot sa cumpar câți? si de mancare ce ii dau, cu ce o imbrac”, a spus o doamnă.

„Nu va mai spun ca medicamentele de epilepsie pe care le ia el, unul dintre medim din 2018 imi rog prietenii să-mi aducă din strainatate, că în România nu mai sunt.

„Sunt foarte puțini, cred că și dublu dacă ar fi ceea ce au dat guvernantii alocatia asta și tot n-ar ajunge, o bătaie de joc”, a spus altcineva.

În prezent, alocația pentru copii cu vârste între 2 ani și 18 ani este de 243 de lei, iar pentru cei de până la 2 ani, alocația este de 600 de lei. 

Articolul precedentCaracatița grupului de la Cluj. Ce roluri joacă Ioan Rus, Florian Coldea și Neluțu Varga. Care e legătura cu oamenii lui Sorin Grindeanu și Ionel Arsene – SCHEMĂ
Articolul următorDate năucitoare: inflația pentru mâncare, peste 25% – Semnal de alarmă: carnea ar putea să dispară de la raft

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau