În plină criză, pensia medie nu poate fi considerată cu adevărat „medie”, deoarece nu acoperă cheltuielile de bază. Potrivit datelor oficiale, venitul mediu al unui pensionar român este cu peste 1.100 de lei mai mic decât valoarea coșului minim de consum, iar puterea de cumpărare este în continuă scădere, afectată de noile taxe.
Pensionarii trăiesc cu venituri insuficiente pentru a-și asigura hrana, plata facturilor și medicamentele. Ce face statul, în tot acest timp, pentru a-i proteja în fața austerității? Nimic concret. Pensia medie rămâne cu 1.100 de lei sub valoarea coșului minim de consum lunar.
Potrivit datelor oficiale, pensia medie în luna septembrie a fost de 2.773 de lei, conform informațiilor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), în timp ce valoarea coșului minim de consum pentru o persoană adultă singură este de 4.322 de lei pe lună.
Mai grav este că nivelul sărăciei în rândul pensionarilor vulnerabili ar putea crește anul viitor, întrucât Guvernul nu are în plan indexarea pensiilor cu rata inflației — ceea ce înseamnă că mii de români riscă să fie împinși sub pragul sărăciei.
Fenomenul s-a manifestat încă din septembrie, când puterea de cumpărare a pensiei a scăzut semnificativ.





















