Dragoș Anastasiu, vicepremier în Guvernul Bolojan și om de încredere al președintelui Nicușor Dan, a recunoscut public că România și-a asumat prin PNRR obligația de a lista la bursă cel puțin trei companii din energie și transporturi. Declarația sa pare tehnocrată, dar, în spatele acestei formulări, se ascunde o realitate cinică: statul român urmează să vândă bucăți din coloana vertebrală economică a țării către entități străine.
PNRR – sau cum vinzi ce-a mai rămas din economie sub acoperirea reformelor
Listarea la bursă a unor companii strategice este prezentată drept un „jalon” în PNRR, dar în realitate reprezintă o vânzare programată a ultimelor active naționale valoroase. Anastasiu admite că „va trebui să facem asta foarte curând, dacă nu vrem să ratăm jalonul”. Cu alte cuvinte: nu contează interesul național, ci bifarea unui obiectiv impus de la Bruxelles.
Ce companii urmează să fie „scoase la tarabă”?
Deși nu le numește explicit, este evident că printre „cele trei companii” se vor regăsi:
•Hidroelectrica – bijuteria energetică a României, deja parțial listată;
•Transelectrica sau Romgaz, ambele cu rol vital în sistemul energetic național;
•CFR Marfă, Tarom sau active strategice din porturi (Constanța), autostrăzi sau căi ferate.
Or, listarea lor în actualul context nu înseamnă altceva decât o privatizare mascată, sub masca „transparenței” și a „eficienței”.
De ce este grav că această mișcare este condusă chiar de vicepremier?
Dragoș Anastasiu nu este un simplu consultant sau un tehnocrat independent. Este vicepremier, adică al doilea om în Executiv, iar relația sa de încredere cu președintele Nicușor Dan îl plasează în centrul deciziilor de stat.
Această poziție face ca declarația sa să nu fie o simplă opinie, ci un anunț oficial de politică guvernamentală. Și este scandalos că o asemenea decizie – cu efecte strategice profunde – se ia fără dezbatere publică, fără consultarea Parlamentului, fără mandat popular.
Un stat capturat între presiunea Bruxellesului și obediența guvernamentală
România nu este într-o poziție în care să negocieze de pe picior de forță. Deficitul bugetar uriaș, datoriile crescânde și haosul fiscal au slăbit statul. Însă răspunsul nu trebuie să fie scoaterea la vânzare a infrastructurii vitale.
Este ironic și tragic că fix guvernanții care clamau „interesul național” sunt cei care, fără nicio rezistență, pun semnătura pe acte care ne transformă în chiriași în propria țară.
Retorică goală și simulare cinică: unde e PSD când România e vândută la bucată?
Și totuși, unde este PSD? Unde sunt vocile acelea care, în opoziție, umpleau platourile plângându-se că românii o duc greu? De ce mimează PSD că este de partea oamenilor, când exact miniștrii săi semnează aceste vânzări mascate? Cum se face că, brusc, social-democrații descoperă compasiunea și revolta doar atunci când anunță că „se pregătesc să iasă de la guvernare”?
De fapt, ce a mai rămas din PSD, în afară de câțiva jucători care-și negociază tăcut ieșirea din scenă cu garanția tăcerii? Cine sunt acești pseudo-opozanți care tac atunci când România e pusă la vânzare și vorbesc doar când li se ia puterea?
Nu vorbim aici despre politică, ci despre complicitate tăcută și trădare activă.
Concluzie: România își pierde suveranitatea bucată cu bucată, iar deciziile se iau în birouri închise
Faptul că vicepremierul României, un om-cheie al regimului Dan-Bolojan, anunță senin vânzarea strategică a unor companii-cheie sub acoperirea unui jalon PNRR, este o dovadă clară că am ajuns într-un punct critic al pierderii controlului economic național.
Nu mai vorbim despre eficiență, ci despre obediență. Nu mai vorbim despre reforme, ci despre cedări camuflate în jargon tehnocrat.
Dacă societatea nu se trezește acum, când prețul trădării este calculabil în gigawați, kilometri de cale ferată și milioane de euro pierdute, în curând nu va mai avea ce apăra.
Sursa: Realitatea Financiara
