Este dezastru în bugetul țării! Vin noi date-șoc de la Comisia Europeană, care estimează că până la finalul anului vom ajunge la un deficit bugetar de aproape 8%. Experții vorbesc deja de noi taxe și impozit.

Impozite mai mari pe proprietate, creșteri de TVA sau chiar impozit progresiv – sunt câteva dintre măsurile anticipate de mai toți economiștii în momentul de față, chiar dacă cei din rândul Executivului susțin că nu vom avea parte de noi taxe anul viitor. 

Economiștii sunt de altă părere și susțin – mai ales în condițiile în care Comisia Europeană estimează un deficit de aproape 8% până la finalul anului – că ar fi foarte greu să reușim să reducem deficitul bugetar, fără să introducem și noi poveri fiscale. 

Ministerul Finanţelor a împrumutat încă 1,4 miliarde de lei. Sumele necesare acoperiri deficitului cresc de la o lună la alta

Dincolo de reducerea cheltuielilor bugetare care, spun economiștii, nu ar fi suficientă, pe 15 octombrie – respectiv în doar 10 zile – ministrul Finanțelor ar urma să meargă la Bruxelles, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS. Marcel Boloș ar urma să stea de vorbă cu cei de la Comisia Europeană, în condițiile în care data menționată reprezintă termenul limită pentru prezentarea planului fiscal. 

Vorbim despre un un plan de măsuri prin care România se angajează să reducă deficitul bugetar pe o perioadă de mai mulți ani. Negocierea se poartă pe o perioadă de 7 ani, însă cei de la Comisia Europeană așteaptă măsuri serioase dacă vrem să obținem o eșalonare pe 7 ani. În caz contrar, România riscă să obțină o eșalonare pe o perioadă mult mai scurtă iar asta ar însemna măsuri și mai dure astfel încât să ne încadrăm într-o reducere mult mai rapidă a deficitului. 

Premierul Marcel Ciolacu susține în continuare că – din estimările Executivului – ne-am încadra într-o țintă de 6,9%. Nicidecum – așa cum susține Comisia Europeană – că am putea ajunge la 8%. Este însă o părere susținută inclusiv de economiști. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCREȘTERE SEMNIFICATIVĂ A PREȚULUI ENERGIEI ELECTRICE DUPĂ EXPIRAREA PLAFONĂRII
Articolul următorBURDUJA: GRUPUL ENERGETIC NUMĂRUL 5 ROVINARI, GATA SĂ FIE PUS ÎN FUNCȚIUNE ȘI CONECTAT LA SISTEMUL ENERGETIC NAȚIONAL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau