Pandemia a pus la pământ economia. Multe dintre scumpirile de la rafturi sunt cauzate de criza energiei, de scumpirea combustibilului și, implicit, a transportului de mărfuri. Experții spun că ne putem salva dacă valorificăm transportul maritim și fluvial.
Transportul rutier de mărfuri nu mai este avantajos odată cu scumpirea gazelor naturale. Transportul pe apă pare să fie cea mai bună soluție pentru țara noastră, care are acces la Dunăre și la Marea Neagră.
„Dunărea este capabilă să acomodeze convoaie de 6 barje de 3 mii, asta însemnând 18 mii de tone de marfă odată și haideți să traducem, de curiozitate, ce înseamnă 18 mii de tone pe calea ferata sau pe șosea. Înseamnă un blocaj”, a precizat Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.
În prezent, transporturile de marfă către Europa de Est se fac pe rute ocolitoare, așa că se pierde mult timp și, implicit, bani.
„O diferență semnificativă de șapte zile jumătate, care conteaza foarte mult în acest context al consumului de hidrocarburi, de combustibil”, a mai explicat președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.
Experții sunt de părere că aceste măsuri ar încuraja și exporturile. Astfel ar putea fi salvată economia românească îngenuncheată de pandemie.
„Una dintre priorități a fost aceea de a găsi modalități prin care să putem să asiguram menținerea și, pe cât psibil, dezvoltarea capacității de fluidizare a transportului în zona Mării Negre”, a declarat Lazăr Comănescu, Secretar General al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră.
Reprezentanții Uniunii Europene sunt deja interesați de colaborarea cu țara noastră. Autoritățile mai au însă mult de muncă până când Dunărea va deveni o importantă cale de tranzit pentru marfa din toată lumea.
Sursa: Realitatea Financiara