Avem dezvăluiri uluitoare despre moneda virtuală lansată și promovată intens de patronii CryptoDATA, care s-a terminat cu o țeapă de zile mari pentru investitorii pasionați. Moneda digitală, lansată în luna martie a anului 2022 avea o valoare de 4,5 lei, iar acum a ajuns să valoreze, atenție, mai puțin de 0,007 lei. Mai exact, de peste 640 de ori mai puțin. Pagubele sunt uriașe, iar oamenii se plâng că au fost ademeniți și păcăliți de cei din spatele CryptoDATA. 

Ca să atragă cât mai mulți investitori, protagoniștii din spatele CryptoDATA s-au aliat cu două companii puternice – gigantul american DELL și Prisma Analytics, o corporație din Germania. Ca să aibă și mai multă priză către public, și nu doar în România, se promiteau și recompense: mai exact, laptopuri, telefoane și recompense digitale de la CryptoDATA, cum ar fi sute și chiar mii de unități ale monedei Edain.


În tot acest timp, românii care au crezut în proiectul CryptoDATA au început să se plângă pe grupurile de investitori. „Dacă vreți păreri despre Ovidiu Toma, intrați pe grupul de Telegram al monedei Edain să vedeți țepe ce ne-a dat el și cu toți cei din CryptoDATA. Și, culmea, încă mai cade lumea în plasă.”


Conform diagramei, la o săptămână de la lansarea monedei pe platformele de tranzacționare, utilizatorii au început atât să vândă, cât și să cumpere unități din moneda digitală Edain.


În mai puțin de o lună, volumul de tranzacționare a depășit 30 de milioane de lei într-o singură zi. Cel puțin jumătate din acesta a fost vândut de către cei care au vrut să facă profituri uriașe.


Trendul a scăzut dramatic imediat după ce a început să se subțieze volumul de bani care susține moneda digitală. În doar câteva zile, Edain începe să se prăbușească după ce giganții care aveau cele mai multe monede au început să vândă tot pentru profit. Astfel că, din luna martie a anului 2023, practic la un an de la lansare, moneda valora 0,17 lei.

Acum, în ultima lună, valoarea a rămas una extrem de scăzută. Iar eșecul se vede acum cu ochiul liber.

Nu au întârziat, însă, nici plângerile. Pe rețelele sociale, oamenii revoltați au lăsat numeroase comentarii în care se plâng de moneda Edain și de țeapa uriașă dată de cei de la CryptoDATA.

Într-un podcast recent, atât Ovidiu Toma, cât și Bogdan Mărunțiș au declarat că proiectele lor nu au atât de mult succes în România, pentru că țara nu are un trecut cu baze în investițiile de afaceri.


Astăzi prețul unei monede digitale Edain este de 0,007 lei, cu un volum mediu de tranzacționare zilnică de mai puțin de 260 de dolari. 

Articolul precedent19 martie 2024, start pentru Rabla Clasic și Rabla Plus. Ce trebuie să facă românii pentru a participa la aceste programe
Articolul următorNicuşor Dan anunță că Primăria Capitalei a ajuns la fundul sacului: „Nu mai avem nimic în cont; Cu chiu cu vai am plătit salariile”