Piața muncii· 2 min citire

Studiu: Doi din trei angajați români sunt afectați psihic de problemele din perioada pandemiei

somaj

somaj

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 9 oct. 2020, 13:56

Unul din doi angajați români recunoaște că gândurile neîncetate despre pandemia Covid-19 i-au afectat starea psihică, iar alți aproape 24% afirmă că au fost chiar foarte afectați, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online. În consecință, tot mai multe companii iau în calcul să le ofere angajaților servicii de life & business coaching, consiliere sau psihoterapie, ca beneficiu extra salarial.

"Impunerea măsurilor stricte, dar necesare, de prevenire a răspândirii noului coronavirus au reprezentat și încă sunt un factor major de stres pentru 35% dintre respondenți, dar mulți dintre angajați au trecut și prin depresie (14%) sau stări de panică (13%).
Nevoiți să lucreze de acasă o perioadă mai lungă de timp, mai bine de 42% dintre intervievați au perceput sarcinile de serviciu extrem de stresante și dificile în această perioadă, în timp ce pentru 28% activitatea s-a desfășurat normal, fără să se fi simțit presați sau stresați mai mult decât în condiții obișnuite de lucru", arată sondajul BestJobs.ro.

Potrivit sursei citate, pentru a-și păstra o stare mentală bună, 32% dintre respondenții la sondajul BestJobs spun că s-au odihnit și s-au relaxat mai mult, 25% au făcut plimbări lungi în aer liber, alți aproape 17% au făcut diverse activități împreună cu cei dragi, în timp ce 12% au făcut efort fizic mare, care i-a ajutat să rămână pozitivi și să nu se lase cuprinși de îngrijorare.

17% dintre cei care s-au confruntat cu astfel de probleme au apelat chiar și la ajutorul unui specialist pentru a-și menține sănătatea psihică, iar alți 9% au declarat că au de gând să apeleze la o astfel de soluție.

"Întrebați și ce i-a împiedicat să apeleze la serviciile unui consilier/terapeut până acum, 43,7% dintre respondenți au invocat lipsa timpului și/sau a banilor, iar 7,6% admit că au o reținere", arată datele sondajului.

În acest sens, tot mai multe companii iau în calcul soluții prin care să ofere angajaților servicii de life & business coaching, consiliere sau psihoterapie, ca beneficiu extra salarial.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 20 septembrie - 1 octombrie 2020, pe un eșantion de 1.263 de utilizatori de internet. BJ este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața muncii