Consiliul General al Capitalei a aprobat în ședința de miercuri o hotărâre care prevede contractarea unui împrumut de până la 135,9 milioane lei. O parte din fonduri va fi folosită pentru investiții publice de interes local.
Hotărârea aprobată de Consiliul General al Capitalei prevede contractarea și/sau garantarea unor finanțări rambursabile interne/externe în valoare totală de până la 135,9 milioane lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani. Hotărârea a primit 34 de voturi ”pentru”, 17 ”împotrivă” și trei abțineri, potrivit realitatea.net
Banii vor fi folosiți pentru investiții publice de interes local (100 de milioane de lei) și refinanțarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în semestrul al doilea al anului, aferente finanțărilor rambursabile contractate direct de municipalitate.
Investițiile publice vizate sunt Penetrație Prelungirea Ghencea - Domnești și Supralărgire Bulevardul Ghencea (35 de milioane de lei), Pasaj Doamna Ghica (35 de milioane de lei), reabilitarea sistemului de termoficare - șapte obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km (30 de milioane de lei).
Potrivit proiectului, Primarul General este împuternicit să negocieze și să semneze termenii și condițiile finanțărilor rambursabile.
În raportul de specialitate se arată că pentru buna desfășurare a lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare este necesară asigurarea unui flux de lichiditate care să acopere sumele scadente la plată, permițând astfel respectarea graficelor de execuție.
În ceea ce privește proiectele de infrastructură rutieră, se argumentează că pentru buna desfășurare a acestora este necesară asigurarea unui flux de lichidități în vederea respectării obligațiilor contractuale ale PMB, precum și a graficelor de execuție asumate de către antreprenori.
”În acest sens, este necesar să se respecte atât termenele de plată, pentru evitarea înregistrării de penalități în cazul neachitării facturilor la termenele contractuale, cât și graficul de lucrări planificat”, se arată în raport.
Sursa: Realitatea Financiara