Actualitate· 2 min citire

”Ordonanța lăcomiei” a fost adoptată tacit de Senat

taxa lacomie

taxa lacomie

Scris de Iulian Budusan Publicat: 1 mar. 2019, 14:22

Termenul de adoptare tacită a proiectului de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare s-a împlinit vineri, la ora 0,00, actul normativ nefiind înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului, în lipsa unui raport al Comisiei de buget-finanțe.

Pentru a fi adoptat tacit, în plenul Senatului se dă citire unei note de adoptare tacită, după care proiectul poate fi trimis pentru dezbatere Camerei Deputaților, cu rol decizional în acest caz. Nota de adoptare tacită ar putea fi înscrisă luni, pe ordinea de zi plenului.

Potrivit unor surse parlamentare, în urma unor discuții, care erau programate în această săptămână, ale premierului și ale ministrului de Finanțe cu reprezentanți din sistemul bancar, energie și comunicații, Viorica Dăncilă ar putea anunța, luni, în plenul Camerei Deputaților, la Ora prim-ministrului, eventuale modificări la OUG 114/2018.

Miercuri, senatorii PNL și USR au părăsit plenul Senatului ca urmare a refuzului președintelui de ședință, Șerban Valeca, de a supune la vot solicitarea celor două formațiuni de a include pe ordinea de zi, pentru dezbatere, OUG 114/2018.

Solicitarea a fost motivată de importanța actului normativ și de evitarea adoptării tacite în Senat, pe data 1 martie, a proiectului de aprobare a ordonanței.

Președintele de ședință, Șerban Valeca (PSD), a explicat că prelungirea termenului de dezbatere a ordonanței în Senat, ca primă Cameră sesizată, nu este posibilă pentru că s-ar încălca Constituția, iar pentru o dezbatere în plen era necesar raportul Comisiei de buget.

Marți, Comisia economică a Senatului a dat aviz favorabil proiectului de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene.

În Comisia de buget, care este sesizată pentru raport, dezbaterea a fost amânată marți, la propunerea ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, prezent la ședință.

Și pe 19 februarie, OUG 114 a fost amânată în Comisia de buget, pentru a putea fi analizate amendamentele depuse.

Ordonanța de Urgență 114/2018, aprobată de Guvern la finele lunii decembrie, instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic și telecom, precum și taxe pe activele din sistemul bancar. În energie, companiile vor plăti o contribuție de 2% din cifra de afaceri. Totodată, prețul gazelor și al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 – 28 februarie 2022.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate